Update 3 septembrie, ora 09:50
ISU Argeș transmite oficial:
,,Pe parcursul nopții, pompierii argeșeni au fost solicitați să intervină în comuna Lunca Corbului, pe DEx, la kilometrul 94, în urma producerii unui accident rutier în care o autoutilitară a intrat în coliziune cu o glisieră.
La sosirea echipajelor operative, au fost identificate două victime de sex masculin, dintre care una era încarcerată.
Pompierii au acționat de urgență, folosind echipamentele din dotarea autospecialelor, pentru extragerea victimei încarcerate și predarea acesteia echipajului Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), în vederea acordării îngrijirilor medicale.
Totodată, paramedicii SMURD au acordat primul ajutor calificat celei de-a doua persoane, care prezenta multiple traumatisme, ulterior aceasta fiind transportată la spital pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate.
La fața locului, pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire a incendiilor, până la înlăturarea oricărui pericol.”
Știre inițială 29 septembrie, ora 22:48
Un accident rutier grav s-a produs în urmă cu puțin timp pe Drumul Expres DEx 12 Pitești–Craiova, în zona kilometrului 94.
Din primele informații, șoferul unei autoutilitare ar fi pierdut controlul asupra acesteia, și a ajuns între glisierele despărțitoare ale drumului expres.

La locul accidentului au intervenit de urgență pompierii, cu mai multe autospeciale, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), precum și polițiștii.
În urma impactului, o persoană ar fi fost rănită.
Potrivit surselor ePitești, este vorba despre un bărbat, pasager dreapta, în vârstă de aproximativ 39 de ani, conștient, care prezenta fracturi la membrele inferioare.
Acesta a fost preluat de echipajele medicale și ulterior transportat la spital de către echipajul SAJ pentru investigații amănunțite.
Deocamdată, nu sunt cunoscute cauzele exacte care au dus la producerea accidentului.
Polițiștii urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.
Traficul este blocat.
Știrea este în curs de actualizare.
Vom reveni cu informații pe măsură ce acestea vor fi disponibile.












![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxJoi_epitesti.jpg)
