263×587 MAIA

Vrei să devii pompier? Au început înscrierile! Tot ce trebuie să știi

Vrei să devii pompier? Au început înscrierile! Tot ce trebuie să știi

Vrei să devii pompier? Au început înscrierile! Tot ce trebuie să știi

Tinerii care își doresc o profesie bazată pe curaj, disciplină și dorința de a-i ajuta pe cei aflați în dificultate se pot înscrie, în această perioadă, la Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București.

930X122 MAIA
555*222 supernova

Candidații admiși vor ocupa unul dintre locurile alocate Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și vor urma pregătirea necesară pentru o carieră în domeniul intervențiilor de urgență. Viitorii ofițeri pompieri vor fi pregătiți pentru acordarea primului ajutor medical calificat, stingerea incendiilor, salvarea persoanelor și gestionarea situațiilor de urgență.

Ce documente sunt necesare și până când se fac înscrierile

Dosarul de înscriere trebuie să conțină cererea-tip, consimțământul privind solicitarea extrasului de pe cazierul judiciar, declarația de confirmare a luării la cunoștință a condițiilor legale și copia actului de identitate.

Toate documentele se transmit exclusiv în format electronic, la adresa admitere@isuarges.ro.

Termenul-limită pentru depunerea documentelor este 24 iulie 2026, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.

Persoanele interesate pot consulta informațiile complete privind admiterea în secțiunea dedicată de pe site-ul ISU Argeș sau pot solicita detalii de la Serviciul Resurse Umane, la numărul de telefon 0248 217 400, interioarele 27142 și 27140.

Pentru cei care își doresc o carieră în care fiecare intervenție poate salva vieți, admiterea la Facultatea de Pompieri reprezintă primul pas către o profesie cu responsabilitate și onoare.

Sursa: ISU Argeș

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
555*222 supernova

Foto: descriptiv

Vrei să devii pompier? Au început înscrierile! Tot ce trebuie să știi

New Profesional Consult 570×90
263 X 587 CUMPANA 1