- Publicat de: Ionela Iordachita
- 21-04-2023, ora 12:16
- Știri
Vrei să devii salvator? ISU Argeș angajează! Sute de locuri disponibile!
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ,,Cpt. Puică Nicolae” al judeţului Argeş a început de ieri recrutarea candidaților pentru ocuparea locurilor scoase la concurs în cadrul Şcolii de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” – Boldeşti.
Citiți și: Arde în Argeș! Pompierii ISU au sositÎn această sesiune au fost alocate 300 de locuri, astfel: 275 de locuri la specializarea subofițer de pompieri și protecție civilă și 25 de locuri la specializarea maistru militar auto.
Toate documentele necesare și calendarul activităților se pot găsi pe site-ul www.isuarges.ro, la secțiunea Resurse umane, categoria Admitere învățământ.
Citiți și: Argeș. Accident cu un bolid Porsche! Mașina a sunat singură la 112Activitatea de recrutare a candidaţilor se realizează de către structura de Resurse Umane din cadrul inspectoratului nostru, iar cererile și celelalte documente de înscriere la concursul de admitere se transmit conform anunțului, la adresa de e-mail admitere@isuarges.ro, pentru persoanele cu reședința înscrisă în cartea de identitate pe raza județului Argeș.
Cererile pot fi transmise până la data de 05 mai 2023 (inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică).
Pentru a participa la concursul de admitere, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele:
a.) Condiții legale de recrutare:
– să aibă cetăţenie română şi domiciliul în România;
– să cunoască limba română, scris şi vorbit;
– să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
– să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic;
– să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi sau să îi împlinească în cursul anului 2023;
– să fie absolvenţi de liceu cu diplomă de bacalaureat;
– să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;
– să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;
– să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
– să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
– să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
b.) Criterii specifice:
– să aibă vârsta de până la 27 de ani, împliniţi în anul participării la concurs;
– să fi obţinut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puţin 9,00, cu excepţia candidaţilor care au absolvit instituţii de învăţământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;
– să nu fi fost exmatriculaţi, pentru abateri disciplinare, dintr-o instituţie de învăţământ.
Pentru detalii suplimentare, candidații se pot adresa Serviciului Resurse Umane din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Argeș, din municipiul Piteşti, str. Traian, nr. 26, telefon 0248/217400 interior 27140 și 27116.
Foto: arhivă ePitești.ro