- Publicat de: ePitești
- 6-05-2014, ora 13:09
- Sport
VITEZIȘTII DE LA PALATUL COPIILOR DIN PITEȘTI AU CUCERIT MOLDOVA
Echipajul de karting de la Palatul Copiilor din Pitești a participat la sfârșitul săptămânii trecute la concursul interjudețean de educație rutieră și karting „Cupa Moldovei”, desfășurat în Bacău.
Citiți și: Pitești. Accident în lanț: Un bolid BMW seria 6, implicat!Sub indrumarea profesoarei Cristiana Mitroi, piloții piteșteni au obținut locul 3 în clasamentul general pe echipaje și cinci premii individuale. Echipa noastră a fost alcătuită din elevii Alexandru Vișan (locul I și alte două locuri III), Matei Ghiban (locul II), Alexandru Gheorghe (locul II), Cristina Vișan și David Păuna. Concursul, la care au participat echipaje din județele Argeș, Brăila, Vrancea, Neamț, Suceava, Vaslui, Iași, Covasna și Bacău, a constat în patru probe, pe categorii de vârstă și pe clase de motorizare: două de educație rutieră (proba teoretică și îndemânare bicicletă) și două de karting (îndemânare și viteză).
Acum echipajul de karting al Palatului Copiilor din Pitești se pregătește pentru următorul concurs. Competiția se se va desfășura între 9 și 11 mai în Târgu Secuiesc. Le urăm succes!
Citiți și: Pitești. Urmează două zile cu evenimente de neratat!