930X122 MAIA

restricții

DRUMURI DIN ARGEŞ, CU RESTRICŢII DE CIRCULAŢIE

Compania Naţională pentru Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a finalizat lucrările de reabilitare a drumului Piteşti – Râmnicu Vâlcea, iar acum nu mai sunt restricţii de circulaţie pe acest traseu. Însă mai sunt rute pe care sunt restricţii.

Citiți și: Restricții de circulație pe cel mai aglomerat drum

Astfel, pe DN73C, în judeţele Argeş şi Vâlcea, din cauza unor alunecări de teren, pe tronsonul Curtea de Argeş – Burluşi, între kilometrii 46 și 56, este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 12,5 tone, iar pe tronsonul Burluşi – Piatra, între kilometrii 56 şi 61+434 de metri, nu este permis accesul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone.

De asemenea, în judeţul Argeş, pe DN67B Piteşti – Drăgăşani, la kilometrul 175+900 de metri, la intrarea în localitatea Poiana Lacului dinspre Piteşti, a fost restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 30 de tone, din cauza unui pod avariat de o viitură.

Citiți și: Accident mortal: A dat cu mașina peste un pieton!

Eurial 555 x222
eurial 570×90