930 x122 grota rece

armata

COMANDAMENT DE IARNĂ ÎN ARGEȘ: ISU, JANDARMERIA, POLIȚIA ȘI ARMATA, PREGĂTITE SĂ INTERVINĂ

În urmă cu câteva minute prefectul de Argeș, Mihai Oprescu, a anunțat măsurile care au fost decise în perspectiva codului portocaliu de ninsori abundente și viscol sub care va intra diseară, la ora 20, jumătatea de nord (montană) a județului. Potrivit prefectului, sunt pregătite să intervină și forțe ale Armatei. Amintim că jumătatea de sud rămâne sub cod galben. Iată măsurile, așa cum ne-au fost ele comunicate:

Citiți și: Atenție, vreme severă imediată! Acum s-a anunțat!

-au fost înștiințate toate primăriile din Argeș despre codurile meteo, pentru avertizarea populației și acordarea de sprijin logistic cetățenilor din zonele care ar putea fi afectate

-sunt pregătite să intervină forțe ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență (174 de persoane), Jandarmeriei (50 de oameni), Poliției (95), Armatei (30 de militari), de la Secția Drumuri Naționale (36) și Secția Drumuri Județene (30)

Citiți și: Argeș, sub coduri de viscol și polei. Avertizări severe

-se mențin în stare de operativitate mijloacele tehnice și materialele de intervenție (89 de autospeciale ISU; 57 de mijloace auto ale IPJ; 8 mijloace auto ale Jandarmeriei, 121 de mijloace auto ale Drumurilor Naționale și 111 mijloace auto ale Secției Drumuri Județene Argeș)

-împreună cu Direcția de Sănătate Publică și Serviciul Județean de Ambulanță, se monitorizează starea persoanelor care au nevoie de dializă și a femeilor însărcinate, pentru a le putea fi acordat sprijinul necesar în cazuri de blocare sau îngreunare a circulației auto

-ca o măsură suplimentară, în contextul zilelor libere în care mulți au ales ca loc de recreere zonele montane din Argeș, primarii și polițiștii locali din zonele respective le-au recomandat turiștilor ca plecarea spre casă să se facă astăzi cât mai repede cu putință pentru evitarea perioadei de cod portocaliu. (Foto: Arhivă)

[555x222px]Joia-_pentru-copii_epitesti
Pizza Sapori Italia 570 90