930X122 MAIA

armata

Contabilă MAE, acuzată de transferuri masive către iubitul din Argeș și fiul acestuia, angajați în armată

Contabilă MAE, acuzată de transferuri masive către iubitul din Argeș și fiul acestuia, angajați în armată

Citiți și: Argeș. S-au trezit cu mascații la poartă! Au fost luați pe sus

Scandal de proporții la Ministerul de Externe!

O contabilă ar fi virat salarii fictive iubitului și fiului său, originari din Argeș.

Citiți și: Armata Română caută luptători de comando

Ministerul de Externe este în centrul unui scandal fără precedent, investigat de Parchetul Militar, după ce o contabilă angajată la Direcția de Salarizare este bănuită că timp de 12 ani ar fi virat ilegal salarii către concubinul său și fiul acestuia.

Conform stirileprotv.ro, cei doi bărbați, ambii din județul Argeș, ar fi încasat milioane de lei de la MAE, deși nu au lucrat niciodată în diplomație.

Milionari fără muncă: Tatăl și fiul au primit bani timp de 12 ani

Investigațiile au scos la iveală că femeia, care a avut o relație de mai bine de un deceniu cu un fost subofițer de armată din Argeș, ar fi transferat, începând din 2012, sume de bani considerabile în conturile acestuia și ale fiului său, angajat al MApN.

Însă, ceea ce este șocant, cei doi bărbați nu au lucrat niciodată pentru Ministerul Afacerilor Externe.

N. B., plt. adj. (r) din Argeș, a declarat că în 2023 a descoperit că banii pe care i-a primit ani la rând proveneau de la MAE, nu din contul personal al partenerei sale, așa cum aceasta i-a spus.

Fiul acestuia, A. B., a explicat pentru presă că lunar primea între 10.000 și 15.000 de lei, deși nu a avut niciodată un contract de muncă cu Ministerul de Externe, ci a lucrat exclusiv în sectorul privat înainte de a se angaja în Armată.

Contabilă MAE, acuzată de transferuri masive către iubitul din Argeș și fiul acestuia, angajați în armată

El a mărturisit că păstra doar o parte din acești bani pentru uz personal, crezând că sumele primite proveneau dintr-o altă sursă.

Situația a ieșit la iveală în urma unei dispute între contabilă și cei doi bărbați.

După această ceartă, cei doi militari au decis să denunțe frauda.

Cei doi au luat legătura cu autoritățile și depunând plângere atât la Ministerul de Externe, cât și cu Parchetul.

Investigațiile au relevat că, în total, atât Nicolae Bucșă, cât și fiul său ar fi primit fiecare peste două milioane de lei în mod ilegal, timp de 12 ani.

De asemenea, contabila este suspectată că și-ar fi transferat în propriul cont personal aproximativ un milion și jumătate de lei.

Un caz de delapidare de proporții

În prezent, Secția Parchetelor Militare investighează cazul sub suspiciunea de delapidare cu consecințe grave.

Femeia și-a dat demisia din MAE și a dispărut fără urmă imediat după denunțul celor doi bărbați, potrivit sursei citate.

Scandalul ar putea avea ramificații și mai mari.

Ancheta continuă pentru a clarifica toate detaliile acestei posibile fraude de proporții.

Puteți adăuga comentarii la acest articol pe pagina de Facebook, AICI.

Foto: Descriptiv/digi24.ro

555×222  MAIA
New Profesional Consult 570×90