- Publicat de: admin
- 21-08-2015, ora 16:06
- Știri
ATENȚIE, ȘOFERI! RESTRICȚII DE TRAFIC PE DN 65 ȘI DN 7
În urmă cu puțin timp Biroul de Presă al Poliției Argeș a anunțat că din cauza vremii pe DN 65 Piteşti-Slatina-Craiova pe raza comunei argeșene Lunca Corbului partea carosabilă a fost avariată.
Citiți și: Restricții de circulație pe cel mai aglomerat drum„În aceste condiţii, începând de la data de 19 august, ora 14, a fost instituită ,,Restricţionarea parţială a sectorului de drum”.
Astfel, pe tronsonul cuprins între km 93+980 şi km 94+030 (comuna Lunca Corbului) circulaţia se va desfăşura în condiţii de drum îngustat (de la 6 m la 4, 5 m).”, anunță Biroul de Presă al Poliției argeșene.
Citiți și: Restricţii de circulaţie, pe ambele sensuri, pe Valea Oltului!Potrivit aceleiași surse, tot din cauza condițiilor meteorologice și în comuna Morărești pe DN 7 Piteşti-Râmnicu Vâlcea drumul a fost avariat.
„În aceste condiţii, începând de la data de 21 august, ora 14, a fost instituită ,,Restricţionarea parţială a sectorului de drum”.
Astfel, pe tronsonul cuprins între km 152+400 şi km 152+500 (comuna Morăreşti, sat Deduleşti) circulaţia se va desfăşura în condiţii de drum îngustat (de la 6 m la 4, 5 m).”, precizează sursa citată.
Nu se specifică până când vor fi valabile aceste restricții de trafic.
Poliţiştii Serviciului Rutier Piteşti le solicită șoferilor să circule cu atenţie şi să respecte semnificaţia indicatoarelor şi a marcajelor rutiere montate în zonă. (Foto Arhivă: DN 7 Piteşti-Râmnicu Vâlcea, zona Morărești-Dedulești)