pizzeria sapori  930 122

ninsori

ANM: PLOI, LAPOVIȚĂ, NINSORI ȘI VÂNT

Cu puțin timp în urmă Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare prin care anunță precipitaţii mixte, ninsori la munte și intensificări ale vântului. Informarea este valabilă pentru întreaga țară, de mâine, 4 februarie, de la ora 2 noaptea, până vineri, 5 februarie, la ora 8.

Citiți și: Vreme schimbătoare! De la o extremă la alta de Sărbători!

Potrivit ANM, în intervalul menţionat temporar vor cădea precipitaţii sub formă de ploaie şi trecător lapoviţă şi ninsoare mâine dimineaţă, mai ales în regiunile vestice, nordice şi centrale, apoi şi în restul teritoriului.

La munte vor predomina ninsorile, iar în special în zona Carpaţilor Meridionali şi Orientali se va depune un strat nou de zăpadă. Izolat se vor acumula cantităţi de precipitaţii care vor depăşi 15-20 l/mp.

Citiți și: Alertă ANM: Vin schimbări drastice!

Vor exista perioade de timp în care vântul va avea intensificări la munte, cu viteze de peste 60-70 km/h, şi va viscoli sau va spulbera zăpada, iar în restul teritoriului vitezele vor fi mai reduse (în general sub 50-55 km/h).

Vremea se va răci în toate regiunile, astfel încât vineri dimineaţa temperaturile vor deveni preponderent negative.

PIZZERIA SAPORI 555 222
HerasMed (570 x 90 px)