930 x122 grota rece

bloc

PRELUNGIRE DE CONTRACTE PENTRU LOCUINŢE SOCIALE

Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului municipiului Piteşti a propus Consiliului Local prelungirea diferenţiată a contractelor de închiriere pentru locuinţele sociale din tronsonul C al blocului G1 din cartierul Războieni, bloc aflat în proprietatea municipalității.

Citiți și: Pitești. Accident în lanț: Un bolid BMW seria 6, implicat!

Astfel, pentru chiriaşii care nu au restanţe de plată la chirie sau întreţinere prelungirea ar urma să se facă automat până în martie 2019. Pentru cei cu datorii, însă, prelungirea, potrivit propunerii, se va face doar până în septembrie 2017. Chiriașii care și în septembrie 2017 vor avea datorii ar urma ca atunci să fie evacuați din locuințe.

Tronsonul C al blocului G1 a fost reabilitat în urmă cu câțiva ani cu bani de la bugetul local, camerele fără băi existente înainte fiind transformate în apartamente şi garsoniere cu tot confortul necesar.

Citiți și: Pitești. Urmează două zile cu evenimente de neratat!

555 X 222 CAPRA
New Profesional Consult 570×90