EcoMoto 930×122

Arges

ALERTĂ METEO: PLOI TORENȚIALE, DESCĂRCĂRI ELECTRICE ȘI VIJELII

Administrația Națională de Meteorologie anunță instabilitate atmosferică accentuată începând de astăzi, de la ora 17, până mâine, 31 iulie, la ora 23.

Citiți și: Meteorologii anunță vreme severă. Zonele afectate de fenomenele extreme

Potrivit ANM, instabilitatea se va manifesta în toată țara, inclusiv în județul Argeș.

Astfel, meteorologii informează că în după-amiaza zilei de azi şi în noaptea de joi spre vineri vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată, cu precădere în centrul şi nord-estul ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte. În cursul zilei de mâine aria de instabilitate va cuprinde majoritatea regiunilor, îndeosebi pe cele sudice, estice şi centrale.

Citiți și: Vremea rea nu ne lasă! Sunt în vigoare alerte meteorologice

Vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, trecător cu aspect de vijelie. Ploile vor avea şi caracter torenţial, astfel încât, pe arii restrânse, cantităţile de apă vor depăşi 20 l/mp, iar izolat, mai ales în Carpaţii Orientali şi Meridionali, 30-35 l/mp.

Vor exista și condiţii de grindină.

Despre evoluția vremii în Argeș în următoarea perioadă puteți (re)citi detalii aici: http://epitesti.ro/stiri/scapam-de-canicula-prognoza-meteo-de-ultima-ora/.

NOR CURIER 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90