UPDATE (ora 12.30): Accident grav. Trimisă descarcerarea. Cei doi șoferi, conducătorul TIR-ului (în vârstă de 40 de ani), și cel al dubei, un bărbat de 41 de ani, au fost preluați de echipajele SMURD și transportați la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Pitești.
UPDATE (ora 12.00): Șoferul dubei a fost încarcerat, însă este conștient, precizează ISU Argeș. Totodată, a doua victimă, șoferul TIR-ului prezintă, în urma accidentului, răni ușoare. ISU Argeș mai informează că, în urma impactului, au rezultat și scurgeri de combustibil pe carosabil.
Până la sosirea reprezentanților de la Drumuri Naționale, autospeciala de pompieri va rămâne la locul accidentului.
Impactul s-ar fi produs după ce duba „a pătruns pe contrasens și a intrat astfel în coliziune frontală cu TIR-ul care circula regulamentar”, transmite Centrul Infotrafic al Poliției Române. Traficul se desfășoară alternativ, pe un singur sens de mers.
O autospecială cu apă și spumă, un echipaj de la descarcerare și două echipaje SMURD intervin în aceste momente pe DN 7 Pitești – Râmnicu Vâlcea, pe raza comunei argeșene Drăganu.
Potrivit Poliției Argeș, a avut loc un accident în care au fost implicate un TIR și o dubă. Traficul în zonă este blocat.
De asemenea, conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș, 2 persoane ar fi încarcerate. Vom reveni cu amănunte. (Foto: descriptiv)




![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxBlack-Friday_epitesiti.jpg)






