930 x122 grota rece

marian rădulescu

POLIȚIA LOCALĂ PITEȘTI, RAIUL BUGETARILOR. ȘEFII, CÂȘTIGURI URIAȘE

După cum v-am prezentat și ieri (detalii, AICI), unii angajați ai Poliției Locale Pitești, instituție finanțată de Primărie, beneficiază atât de salariu, cât și de pensie.

Citiți și: Simfonia Lalelelor, luată cu asalt de polițiștii locali. Sancțiuni usturătoare

Printre „norocoși” se numără directorul general al instituției, Nicolae Valerică (foto 1), și directorul general adjunct, Marin Rădulescu (foto 2).

Informațiile oficiale postate pe site-ul Poliției Locale Pitești arată că, potrivit unei hotărâri a Consiliului Local din data de 9 august 2017, salariul de bază al directorului general este de 7.149 de lei (foto 3).

Citiți și: Nu se aștepta nimeni la așa ceva: Poliția a intervenit la grădiniță!

La acest venit se adaugă și pensia încasată de la Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Potrivit declarației de avere din 2016, ultimul an în care a fost actualizată, Nicolae Valerică avea un venit anual încasat din pensie de 26.100 de lei (foto 4), ceea ce înseamnă peste 2.000 de lei lunar (click pe imagine pentru mărire):

Nici adjunctul lui Nicolae Valerică, Marin Rădulescu, nu este mai prejos din punct de vedere al veniturilor. Conform site-ului instituției la care este angajat, Rădulescu are un salariu de bază de 6.726 de lei (foto 3). Și în acest caz se adaugă pensia pe care o încasează tot de la MAI. În declarația de avere din 2016 a directorului adjunct al Poliției Locale se precizează că venitul anual din pensie este de 64.260 de lei (foto 5), adică de peste 5.000 de lei lunar (click pe imagine pentru mărire):

Situația nu este, repetăm, ilegală. Însă ce facem cu moralitatea? Ce se întâmplă cu tinerii care au potențial și care nu își găsesc un loc de muncă (și) din cauza unor oameni care „înghit” și pensie, și salariu? 

New Profesional Consult-555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3