930×122 CAPRA 5

ComisarSefDanNicolae

Seful politiei argesene, detinator al mai multor…proprietati?

La vremea respectivă, mai precis pe data de 10 iunie, de la Prefectura Argeş am primit o invitaţie fiind anunţaţi că în sala Consiliului Judeţean urmează să aibă loc o întâlnire cu primarii dar şi cu şeful IPj Argeş, vizavi de discutarea anumitor probleme legate fie de priectul de regionalizare, dar şi de cel privind înfiinţarea a unui număr de 17 Birouri de Poliţie Rurală.

Senatorul ca senatorul dar…celălalt?

Cel care a condus primul dintre punctele aflate în dezbatere a fost senatorul pedelist Mircea Andrei, prezentat drept membru în cadrul Comisiei Juridice a Senatului României şi care a încercat să insufle ideea că este interesat ca Argeşul să obţină supremaţia în cadrul proiectului de regionalizare Sud – Muntenia. Cât de interesat era acesta de soarta judeţului nostru am tras-o şi noi atunci când acesta a declarat spre sfârşit la următorul mod :”Ori câştigăm toţi, ori…muriţi!!!”. La acea întâlnire la care dacă nu erau în sală nenumăraţi primari din mediul rural, am fi crezut că este o conferinţă de presă PDL-istă au participat şi mulţi şefi de instituţii…centralizate. Ce nu am priceput, a fost faptul că la prezidiu ( şi în dreapta senatorului Mircea Andrei) s-a aflat Cătălin Teodorescu şi care îndeplineşte funcţia de Vicepreşedinte al Autorităţii pentru Restituirea Proprietăţilor la Nivel Naţional. Te pomeneşti că rolul acestuia era acela de a face harta cadastrală a ceea ce încă mai este Judeţul Argeş??!

Presa…out…

Dar, să revenim la subiectul care ne interesează de altfel cel mai mult şi anume acela legat de şeful IPJ Argeş, comisarul şef Dumitru Nicolae. Acesta fusese invitat…repet invitat pentru a discuta cu prefectul judeţului şi cu primarii, vizavi de desfiinţarea unor Posturi de Poliţie pentru ca în locul acestora să apară 17 Birouri de Poliţie Rurală . Numai că, primul lucru pe care l-a făcut invitatul special, adică şeful IPJ Argeş, a fost acela de a pofti foarte elegant, ca presa să…părăsească sala de şedinţe!!?. Se vede treaba că ne-am păcălit noi cei din mass – media atunci când am crezut că şeful poliţiei judeţene a fost la rândul său invitat acolo. De fapt, comisarul şef Dumitru Nicolae era chiar proprietarul acelui spaţiu iar invitatul afară din casă care ne-a fost făcut, a fost ca de la deţinător de spaţiu, la …oaspeţi nepoftiţi şi…nedoriţi. Bine că nu l-a poftit să părăsească sala şi pe prefectul judeţului…

Următoarea…proprietate

Dar, nu numai sala de şedinţe a Consiliului Judeţean se dovedeşte a fi deţinută de inspectorul şef, tot în coproprietate se dovedeşte a fi şi sediul nou al Poliţiei Judeţene, comisarul şef Dumitru Nicolae nu numai că ne-a invitat …elegant să părăsim biroul unde îşi desfăşoară activitatea poliţiştii responsabili în relaţia cu mass – media dar, ne-a făcut şi un anumit program de poposire pe acea…proprietate ca şi un anumit spaţiu în care să ne notăm informaţiile care ne interesează. Asta, în cazul în care sala respectivă nu este ocupată mai toată ziua şi în special la ora la care ne stabilise programul, de „şedinţele lungi şi dese, cheia marilor…succesuri”. Domnu’ inspectoru’ şef, poate că dumneavoastră nu ştiţi că noi, cei din presă nu avem un program de 8 ore sau chiar mai redus, activitatea noastră desfăşurându-se în anumite zile şi pe parcursul a 16 sau chiar 18 ore, depinde de ce evenimente au loc în acea zi…Că, un ofiţer a încercat să „dreagă busuiocul” motivând acea decizie a şefului său ca fiind una luată la nervi din cauza situaţiei încordate legată de disponibilizări, asta ne interesează foarte puţin pe noi, sau chiar deloc.

555×222  MAIA
New Profesional Consult 570×90