Eurial 930 x 122

amenzi

ARGEȘ: AȘA CEVA NU SE FACE! ACUM RISCĂ PUȘCĂRIA

Argeș: Așa ceva nu se face! Acum riscă pușcăria.

Citiți și: Riști amendă de până la 10.000 de lei și dosar penal!

În ultimele 72 de ore, poliţiştii Serviciului Rutier Argeş şi ai structurilor municipale şi orăşeneşti de poliţie rutieră din județ au dat aproape 500 de sancțiuni contravenționale. Valoarea amenzilor s-a ridicat la circa 125.000 de lei.

De asemenea, în perioada menționată, polițiștii rutieri argeșeni au reținut în vederea suspendării dreptului de circulație 37 de permise de conducere și au retras 12 certificate de înmatriculare.

Citiți și: Viața la bloc: Mai bine amendați decât să respecte legea: ,,E prea scump!”

În plus, au fost înregistrate și dosare penale. Două dintre ele, pentru conducerea unui vehicul fără permis.

Astfel, fără permis de conducere a fost prins la volan un tânăr (Marian N.), în vârstă de 19 ani, din comuna Vulturești. Individul conducea un autoturism BMW pe DN 73 Pitești-Câmpulung Muscel, fiind oprit în trafic pe raza comunei Mărăcineni de către polițiștii Serviciului Rutier Argeș, ne informează Biroul de Presă al Poliției Județene.

Potrivit aceleiași surse, tot fără permis de conducere a fost prins și un piteștean. În vârstă de 29 de ani, Vasile P. conducea un autoturism pe strada Lânăriei fără să aibă permis. Polițiștii de la Secția 4 din Pitești i-au făcut dosar penal.

Pentru tipul de infracțiune care li se impută celor doi, Codul Rutier prevede închisoare de la unu la cinci ani. O eventuală condamnare va fi decisă în justiție. (Foto: Arhivă – descriptiv)

555 X 222 CAPRA
New Profesional Consult 570×90