Kaia 930 x 120

cnair

ULTIMA ORĂ: REDESCHIDEREA TRANSFĂGĂRĂȘANULUI, AMÂNATĂ

Ultima oră: Redeschiderea Transfăgărășanului, amânată.

Citiți și: Ieri: ,,Se va închide”! Azi e închis! Mâine se deschide!

”Având în vedere avertizarea meteorologică emisă de Administrația Națională de Meteorologie, care anunță cod portocaliu de ploi abundente (n.r. – detalii, AICI) pentru mai multe județe, printre care și județul Sibiu, pe raza căruia este DN 7C, CNAIR a decis, pentru siguranța participanților la trafic, că circulația rutieră pe Transfăgărășan între Piscul Negru și Bâlea Cascadă (km 104+000 – km 130+800) rămâne închisă pentru toate categoriile de autovehicule.

Subliniem că fenomenele meteorologice manifestate prin instabilitate atmosferică și ploi abundente reprezintă un real pericol pentru participanții la trafic, mai ales la mare altitudine, cum este cazul Transfăgărășanului.

Citiți și: Mare atenție! Circulație închisă, marți și miercuri, pe un drum foarte important

Precizăm că CNAIR va deschide acest sector de drum după îmbunătățirea condițiilor meteorologice și verificarea stării drumului, astfel încât să fie îndeplinite condițiile de siguranță pentru cei care aleg acest traseu.”, a informat, în urmă cu puțin timp, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Amintim că, potrivit regulamentului de funcționare al drumului, Transfăgărășanul este deschis doar 4 luni pe an.

În mod normal, conform acestui regulament, cel mai spectaculos drum al României se redeschide complet traficului rutier (adică şi pe tronsonul de la km 104+000 – Piscu Negru până la km 130+800 – cabana Bâlea Cascadă) pe 1 iulie şi se închide pe 1 noiembrie.

Conform regulamentului, perioada de închidere a Transfăgărășanului (1 noiembrie – 30 iunie) poate fi decalată în funcţie de condiţiile meteo şi de starea părţii carosabile a drumului. Deschiderea circulaţiei se face numai după o revizie specială realizată de Compania Naţională de Drumuri.

555×222 grota rece
New Profesional Consult 570×90