New Profesional Consult 263×587

TollRo trebuia să intre în vigoare la 1 octombrie. Ce se întâmplă acum

TollRo trebuia să intre în vigoare la 1 octombrie. Ce se întâmplă acum

TollRo trebuia să intre în vigoare la 1 octombrie. Ce se întâmplă acum

Noul sistem de taxare rutieră TollRo, programat să intre în aplicare de la 1 octombrie 2026, ar putea fi amânat până la 1 aprilie 2027.

IMM 930×122
555×222 LA COCOS

CNAIR a solicitat oficial prorogarea termenului, în condițiile în care sistemul se află încă în etapa de pilotare.

Sistemul nu este încă pregătit pentru aplicarea taxării

CNAIR susține că aplicația tehnică nu a ajuns încă la recepția calitativă.

Pilotarea publică a început pe 16 septembrie și trebuie să dureze cel puțin patru săptămâni.

Astfel, chiar și în cazul în care nu apar probleme care să necesite remedieri, testarea nu s-ar putea încheia înainte de jumătatea lunii octombrie.

Transportatorii ar putea ajunge într-o situație complicată

Potrivit CNAIR, păstrarea datei de 1 octombrie ar putea însemna existența unei obligații legale de plată, însoțită de sancțiuni, fără ca instrumentul tehnic necesar achitării tarifului să fie complet operațional.

Compania precizează că nu va percepe tarife printr-un sistem aflat încă în pilotare.

Parlamentul trebuie să modifice termenul

Solicitarea transmisă de CNAIR nu produce automat amânarea.

Eurial 930 x 122 eurial
Posada Curtea de Arges 555×222

Este necesară modificarea legislației, iar compania cere Parlamentului să intervină în regim de urgență.

CNAIR a solicitat, de asemenea, corelarea termenului pentru interoperabilitatea SETRE, suplimentarea personalului necesar operării sistemului și instituirea furnizorului național de servicii de tarifare rutieră.

Sursa: promotor.ro

TollRo trebuia să intre în vigoare la 1 octombrie. Ce se întâmplă acum

New Profesional Consult 570×90
Eurial 263×587