Mod noapte Mod zi
joi, 26 decembrie 2024 la ora 22:02
930 x122 grota rece

bloc

SEMNAL DE ALARMĂ ÎN GĂVANA: RISC DE SURPĂRI MASIVE DE TEREN

După cum v-am anunțat, un nou bloc ar urma să fie construit pe strada Mioarei, adiacentă străzii Mircea Eliade (varianta Găvana), din Pitești.

Citiți și: Concurs pentru un post ”baban” la Primăria Municipiului Pitești

O piteșteancă ne-a sesizat că viitorul bloc cu două etaje ar urma să fie construit la o distanță de doar 2,95 de metri de casa în care locuiește împreună cu familia sa.

Viitorul bloc va fi construit pe lângă casa celei care ne-a sesizat cazul, lângă alte două case și un alt bloc.

Citiți și: Amendă de 3.000 de lei pentru cei care stau la bloc! Mulți fac asta pe ascuns

Municipalitatea a trimis notificări prin care îi informează pe vecini de intenția beneficiarului (Florina Daniela Gătejanu) de a construi blocul, o investiție 100% privată. Locatarii din blocul deja existent nu ar fi fost, însă, înștiințați oficial, în scris, de această viitoare investiție.

Soțul și cumnatul piteștencei care ne-a sesizat cazul au depus la Primărie o adresă prin care și-au exprimat punctul de vedere și dezacordul cu privire la această investiție.

Printre altele, solicită ca „orice fereastră de vedere, balcon sau alte asemenea să fie, în eventualitatea aprobării construcției, amplasate la o distanță mai mare de 2 metri de limita de hotar, în special pentru etajele 1 și 2”, deoarece le-ar fi afectat dreptul la intimitate.

Cei doi mai susțin că terenul pe care ar urma să fie construit viitorul bloc ar fi instabil. Potrivit sursei citate, din 1996 și până în prezent, ar fi existat periodic „alunecări și surpări masive de teren”. Piteștenii ar fi construit anul trecut, din fonduri proprii, două ziduri de susținere. Tot anul trecut, municipalitatea ar fi refăcut trotuarul din fața terenului pe care va fi construit viitorul bloc tot din cauza unei alunecări de teren.

Proprietarii casei susțin și că sub respectivul teren s-ar afla rețele de canalizare și apă pluvială. Orice intervenție viitoare la aceste rețele, adaugă ei, în caz de avarie, ar fi imposibilă odată construit noul bloc.

Pentru a vedea care este punctul de vedere oficial al celor doi piteșteni, click pe imagini:

 

S-au strâns și semnături de la locatarii din blocul de lângă viitoarea construcție. Piteștenii se opun investiției, reclamând că le-ar fi afectat dreptul la intimitate și că lucrările ar putea genera alunecări de teren (click pe imagine pentru mărire):

Amintim că investitorul privat, Florina Daniela Gătejanu, a înaintat la Primăria Pitești o cerere pentru elaborarea Planului Urbanistic de Detaliu (PUD) pentru construirea unui bloc de locuinţe pe strada Mioarei, nr. 11, din cartierul Găvana (vizavi de zona industrială).

Viitorul nou bloc ar urma să aibă subsol (cu adăpost de protecție civilă), parter și două etaje, cu 13 apartamente. Va fi construit pe un teren viran de 1.495 de mp.

Investitorul propune și amenajarea a 19 locuri de parcare, a unui loc de joacă de 66,31 de mp și a unui spațiu verde de 285,51 de mp.

Pentru ca investiţia să poată fi demarată este nevoie de aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu de către Consiliul Local Pitești (AICI, subiectul pe larg).

Amănunte despre nemulțumirile vecinilor viitorului bloc, dar și imagini de la fața locului, AICI. Vom urmări subiectul.

PIZZERIA SAPORI 555 222
570×90 MAIA