În ziua de 19 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au fost sesizați prin intermediul serviciului TELVERDE, cu privire la faptul că la o societate comercială, un reprezentant al societății nu poartă mască.
În urma verificării, polițiștii au constatat că aspectele se confirmă, în interiorul localului fiind identificată o persoană care nu purta masca de protecţie, respectiv o femeie de 46 de ani, din Piteşti, avand calitatea de administrator.
Cea în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei, conform Legii 55/2020 privind privind unele măsuri de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19., totodată fiind instruit cu privire la respectarea măsurilor de protecţie individuală şi a celor de desfăşurare a activităţii comerciale în contextul actual.










