Eurial 263×587

Oficial: Dacia a anunţat rezultatele pe 2020. Cine e pe podium

Dacia a înmatriculat în cursul anului 2020 un număr de 47.380 de vehicule pe piața din România, din care 5.024 de maşini au fost livrate pentru flota Poliţiei.

Cota de piață a mărcii a urcat la finele anului 2020 la 32,4%, față de 30% la sfârșitul anului precedent.

930×122 LA COCOS
Eurial 555 x222

Pentru al zecelea an consecutiv, podiumul celor mai vândute autoturisme din România a fost ocupat și în 2020 de trio-ul Logan, Duster, Sandero, fiecare dintre acestea înregistrând și o creștere a cotei lor în segmentul de piață respectiv.

Logan a rămas cel mai popular model de pe piața autohtonă, cu 18.627 unități comercializate. Lansată în urmă cu doar un an, versiunea Stepway a reprezentat aproape un sfert din totalul înmatriculărilor Logan.

Duster a reușit performanța de a depăși volumele de înmatriculări din anul precedent (12.161 unități în 2020, față de 11.736 unități în 2019), consolidându-și poziția de lider autoritar al segmentului SUV din România.

Sandero (9.420 de unități înmatriculate) a înregistrat o creștere de peste 1% a cotei sale în segmentul B-Hatch. Peste 90% din vânzările modelului Sandero au fost reprezentate de versiunea Stepway.

Iată şi cifrele pe pieţele externe:

Top 10 pieţe externe în 2020
  Ţară   Unităţi
1  Franța  98.370
2 Italia 56.848
3 Germania 52.310
4 Spania 49.771
5 Maroc 38.173
6 Turcia 30.800
7 Polonia 22.321
8 Belgia 19.000
9 Marea Britanie 18.917
10 Ungaria 11.611

„Rezultatele înregistrate atât Logan cât și de Sandero (cu versiunea Stepway) sunt cu atât mai remarcabile, cu cât ambele se află la sfârșitul carierei. Ștafeta lor este preluată de la sfârșitul anului trecut de o nouă generație de modele care aduce progrese majore în materie de design, echipare și calitate percepută. Noile modele Logan și Sandero au fost recompensate recent cu titlul <Mașina Anului 2021 în România>”, precizează Dacia într-un comunicat.

(Foto: descriptiv)

930X122 MAIA
555×222 LA COCOS
fngcimm BANNER 570×90
Eurial 263×587