Sfarsitul epocii Basescu

Steaua lui Traian Băsescu a răsărit în 2000 când a devenit primar prin votul bucureştenilor.

Influenţa în Partidul Democrat a devenit dominantă când a reuşit să devină şeful acestui partid. Atunci în 2003 el a promis ca partidul lui mic şi ticălos, cum se exprima un jurnalist, să devină un partid de 25%. Când auzeai acest lucru te lua râsul pentru că obţinuse maximum 12% în 1996. Dar probabil că mulţi au subestimat calităţile de demagog de categorie grea şi simţul său politic aproape animalic cu care a exploatat inocenţa şi buna credinţă în primul rând a unor mari şi onorabili intelectuali şi a altora din categoria clasei medii. El a devenit foarte popular în mase pentru cruciada împotriva corupţiei endemice din viaţa românească. Promisiunile lui Traian Băsescu au depăşit toate aşteptările: a devenit preşedinte al României şi partidul pe care l-a moşit PDL a câştigat 33% din opţiunile electorale în 2008. Tehnica a fost destul de simplă. Începând cu 2005 folosind cu abilitate calităţile unora dintre miniştrii PD cabinetului Tăriceanu al alianţei DA a cancerizat PNL mimând competenţa comparativ cu miniştrii liberali. Apoi pur şi simplu au furat şi ideologia trecând nonşalant de la stânga social democrată la curentul popular de dreapta european. Apoi a luat o halcă din liberali condusă de Valeriu Stoica şi Stolojan constituiţi în PLD către au fuzionat cu PD adăugând partidului partidul Liberal la Partidul Democrat. Pe perioada guvernării Tăriceanu preşedintele Băsescu a avut un eficient adversar. Am constata cu surprindere că Tăriceanu un personaj cu comportament înfumurat ciocoiesc a devenit un lider de partid şi prim ministru de mare calibru pe parcursul guvernării sale România cunoscând cea mai fastă perioadă din istoria modernă a României.

basescu094

După alegerile din 2008 Băsescu cu marea-i abilitate a exploatat nerăbdarea PSD de a reveni la putere şi a format o coaliţie de guvernare cui PDL necesară pentru pregătirea realegerii sale din 2009. Aşa ca a declanşat criza în septembrie 2009 care a scos PSD de la guvernare. Moţiunea de cenzură care a condus la căderea guvernului Boc format doar de PDL. Preşedintele Băsescu a trenat numirea unui guvern în locul celui demisionar cu un guvern căzut la investire. Aşa că Băsescu este reales în turul 2 cu marele ajutor al contracandidatului Mircea Geoană, unul din cei mai slabi politicieni, aş spune un om cu minte puţină.

Reales, Băsescu moşeşte o nouă majoritate în jurul PDL, cu largul sprijin al trădării unor parlamentari PNL şi mai ales ai PSD, formând un partid fantomă UNPR. În aceste condiţii Băsescu devine stăpânul absolut României dispunând în Parlament totuşi de o mică majoritate. Criza care impunea măsuri de austeritate amânate în 2009 a determinat luarea acestora în 2010. Chiar dacă formal Emil Boc era primul ministru al României, preşedintele Băsescu a anunţat cu cinism şi dezinvoltură măsuri fără precedent, ciuntind salariile bugetarilor cu 25% şi mărirea TVA de la 19% la 24%. Aceste măsuri de reducere a veniturilor nu au fost însoţite de măsuri stimulative economice de relansare. A crescut şomajul s-au redus posturile din zona bugetară. Aceste măsuri au determina o sărăcire accentuată a populaţiei şi o nemulţumire mocnită care a explodat în ianuarie 2012. Guvernarea Boc a fost coruptă şi mai ales extrem de incompetentă.

În toată această perioadă comportamentul lui Traian Băsescu a fost paranoic cu accente de dictator, fără nicio opunere. Opoziţia a fost denigrată şi batjocorită. În locul unui dialog cu toate forţele politice în condiţiile unei crize economice fără precedent preşedintele Băsescu a ales calea unui monolog autist.

Cum am spus ca rezultat al lipsei de dialog preşedintele Băsescu a declanşat ample demonstraţii în Bucureşti şi în toată ţara ca urmarea a punerii cazone la punct a unui specialist precum Raed Arafat. Demonstraţiile s-au amplificat şi au condus la demiterea guvernului Boc şi a numirii lui Mihai Răzvan Ungureanu ca prim ministru al unui guvern cu miniştri absolut noi care înlocuiseră nume odioase precum al doamnei Udrea.

Momentul 14 ianuarie al demonstraţiilor ample ca răsunet nu numeric însoţite de încercări diversioniste ale puterii. Demonstraţiile vehemente anti-Băsescu s-a încercat să fie aruncate în ridicol de jurnaliştii mercenari afiliaţi puterii şi de asemenea de declaraţii nesăbuite şi ridicole ale unor intelectuali de calibru precum Gabriel Liiceanu, au însemnat începutul sfârşitului epocii Traian Băsescu.

Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu a căzut ieri 27 aprilie 2012 la moţiunea de cenzură după numai 78 de zile. Personajul în care preşedintele Băsescu investise speranţa revenirii PDL şi a forţelor credincioase lui a eşuat prea devreme. Rămâne de văzut care va fi viitorul lui Ungureanu. Nu cred că va deveni liderul PDL. Este prea nou şi va fi respins de liderii istorici ai PD. Însă poate fi folosit ca vector de imagine. Mihai Răzvan Ungureanu este un intelectual strălucit, admir şi citesc cu nesaţ cărţile de istorie scoase la Polirom sub coordonarea acestuia. Lui Ungureanu îi lipseşte loialitatea chiar dacă a scos o carte la aceeaşi editură Polirom cu acest nume. S-a dovedit cam rigid şi cam arogant defecte care le-a deprins, din păcate, prin conducerea SIE.

Epoca lui Băsescu este la final. Contrar afirmaţiilor sale răuvoitoare şi necugetate la adresa opoziţiei iată că aseară l-a desemnat premier pe Victor Ponta din partea de USL. Cred că în aceste condiţii el poate să se menţină în postul de preşedinte al României fără a mai putea fi preşedintele jucător.

Cea mai spectaculoasă întâmplare politică este cea a prăbuşirii PDL. Din PDL în ultimele săptămâni şi zile s-a produs o adevărată hemoragie din acest partid declanşată de plecarea la PNL a lui Sorin Frunzăverde. Frunzăverde era al doilea om din ierarhia PDL şi cel care a determinat schimbarea ideologică spre populari a PDL. PDL ar avea soarta broaştei lui Lafontaine care a vrut să ajungă de mărimea boului şi umflându-se s-a spart!