- Publicat de: ePitești
- 30-03-2021, ora 14:59
- Știri, Video
Revoltător. Act sexual cu un minor şi violenţă într-o familie din Argeş
Act sexual cu un minor şi violenţă într-o familie din Argeş. În ziua de 29 martie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Valea Mare Pravăţ au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de act sexual cu un minor şi violenţă în familie sub aspectul lovirii, şi au reţinut un tânăr de 19 ani, din aceeaşi localitate.
Citiți și: Argeș: Copilă jefuită într-un magazin, în plină ziEste vorba despre Georgian Fernando F., de 19 ani, din Valea Mare Pravăț (VIDEO)
Citiți și: Pitești. Ce s-a întâmplat cu fata care a fugit de acasă
Victima, o fată de 15 ani, locuia împreună cu tânărul, fiind, teoretic, în îngrijirea acestuia.
În schimb, din cercetări s-a stabilit că, în perioada ianuarie – martie a.c., tânărul de 19 ani ar fi locuit împreună cu o minoră de 15 ani, cu care ar fi întreţinut raporturi sexuale, iar în ziua de 16 martie a.c., pe fondul unor neînţelegeri, acesta ar fi lovit-o.
După administrarea probatoriului, tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, urmând ca în cursul zilei de astăzi, acesta să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!