New Profesional Consult 930 x 122

amenzi

Amendaţi după ce s-au plimbat cu trotineta electrică în centrul Piteştiului

Poliţia Locală Piteşti informează că, în intervalul 11 – 14 iunie, agenţii din cadrul Serviciului Siguranță Publică – Biroul Ordine Publică, au acționat în zona centrală a municipiului Pitești pentru punerea în aplicare a prevederilor H.C.L. 60/2016, modificat prin H.C.L. 90/25.03.2021.

Citiți și: Plăcere de 1 Mai care te poate costa 5.000 de lei!

Hotărârea se referă la o serie de restricţii impuse pe Strada Mare din municipiu. Este vorba despre interzicerea accesului cu vehicule şi trotinete electrice.

 

Citiți și: Atenție șoferi! Se dau amenzi și în aceste locuri!

 

Agenţii locali au acţionat în vederea depistării, identificării și sancționării persoanelor care circulau fără drept, pe traseul Teatrul Al. Davila – Prefectură, cu trotinete electrice, fiind aplicate un număr de 14 sancțiuni contravenționale.

„Facem precizarea că începând cu data de 15.05.2021, deplasarea fără drept a vehiculelor și trotinetelor electrice în zona central pietonală a Municipiului Pitești, respectiv pe strada Victoriei, pe tronsonul cuprins între Teatrul Alexandru Davila și sediul Prefecturii Argeș, inclusiv în Piața Primăriei și Piața Vasile Milea se sancționează cu amendă cu valori cuprinse între 500 lei și 1000 lei., pentru persoanele fizice și 600lei la 1200lei  pentru persoanele juridice”, a transmis Bogdan ARISTĂNȚOIU (foto) – purtător de cuvânt al Poliției Locale Pitești.

 

Eco moto 555×222

Comentarii

Un comentariu

  • silviu spune:

    Felicitari domnului Primar si alesilor ,

    Un oras cu adevarat european ..
    O pista de biciclete cand o sa vedem?
    Acuma ca o sa avem si sala polivalenta + Wc .

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90