Deschiderea oficială a târgului ”Toamna Piteșteană” va avea loc mâine, 7 octombrie, la ora 12.00, informează Primăria Pitești.
Târgul se va desfășura în perioada 7-11 octombrie, în cele două piețe centrale ale orașului, după cum urmează:
– târgul tradițional de legume și fructe de sezon, în Piața ”Milea”
– Street Food Festival, în Piața Primăriei
Vor fi comercializate în principal produse cu specific de toamnă, fructe și legume de sezon, conserve, must, dar și produse apicole și zaharoase.
Reamintim că, aceasta este a XV-a ediție a evenimentului „Toamna Piteșteană”. Anul trecut, festivalul nu a avut loc din cauza pandemiei.










