930 x122 grota rece

vot_ep

Parlamentare in Arges, 2012. Fa-ti dreptate!

59 de candidaţi vor aştepta să primească votul dumneavostră, pe 9 decembrie, în speranţa că vor ajunge deputaţi sau senatori.  7 parlamentari care au şi în prezent mandate de deputaţi sau senatori de Argeş candidează şi acum. Dintre ei, unul şi-a schimbat partidul. În plus faţă de cei şapte, un altul, s-a mutat dintr-un alt judeţ cu candidatura. Numărul alegătorilor la nivel naţional, conform BEC, este de 18.248.414. În Argeş sunt 543.735 de alegători, la fel ca la referendum.
Se votează între orele 7 şi 21.
Incepand de sambata seara, a intrat in vigoare atentionarea cod galben pentru ninsori in nordul judetului, iar de duminica, aceasta se va existinde in intregul judet. Atentionarea va expira duminica, la ora 20.00. Asadar, va ninge in ziua alegerilor in tot judetul.
Câte secţii de votare sunt

La alegerile din 9 decembrie în Argeş au fost constituite 509 secţii de votare din judeţ (128 în municipii, 52 în oraşe, 329 în comune. La Piteşti sunt 86 de secţii de votare).
Cum votezi
Pentru a vă vota favoriţii, trebuie să puneţi ştampila în căsuţa unde va apărea numele candidatului şi sigla formaţiunii politice pe care o reprezintă. Veţi primi câte două buletine de vot: unul pentru Camera Deputaţilor şi unul pentru Senat. Fiecare alegător îşi exprimă votul personal, potrivit prevederilor legale.
Alegătorii votează numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea unde îşi au domiciliul, pe baza actului de identitate – cartea de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate.
# în cazul cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate, paşaportul simplu cu menţiunea privind stabilirea domiciliului în străinătate.
# în cazul cetăţenilor cu reşedinţa în străinătate, paşaportul simplu sau în cazul statelor membre ale Uniunii Europene şi cartea de identitate, însoţite de orice alt document emis de autorităţile străine care dovedeşte reşedinţa în străinătate.
# în cazul membrilor reprezentanţelor diplomatice, paşaportul diplomatic sau de serviciu
# în cazul elevilor din şcolile militare, carnetul de serviciu militar.
Cetăţenii români cu drept de vot cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate se vor prezenta la urne în una dintre secţiile de votare din acea ţară în care îşi au domiciliul sau reşedinţa.
1,2 milioane buletine de vot
Tiparg a tipărit deja cele 1,2 milioane buletine de vot pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie, care vor fi folosite la alegerea deputaţilor şi senatorilor din Argeş. Ele au fost distribuite către secţiile de vot. După cum v-am informat, Tiparg a câştigat licitaţia electronică cu un preţ de 63.000 lei fără TVA – unul din cele mai mici din ţară. 
Ordinea pe buletinele de vot
USL, UDMR, ARD, această este ordinea pe bultinele de vot.
Primii pe buletinul de vot de la parlamentare vor fi candidaţii USL, urmarţi de cei ai UDMR şi apoi de cei ai ARD. În Argeş, mai avem şi un partid neparlamentar care are candidaţi în toate colegiile: PP-DD, care va fi pe locul 4. Pe fiecare filă sunt 6 căsuţe, astfel că, de aici încolo, pe buletinele de vot vor apărea, în ordine, candidaţii de la Partidul Social Democrat al Muncitorilor, PRM, Partidul Naţional Democrat Creştin, PAS, PER, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, Uniunea Sârbilor din România, Uniunea Armenilor din România, Asociaţia Italienilor din România, Uniunea Elenă din România, Asociaţia Partida Rommilor Pro- Europa, Uniunea Polonezilor din România, Uniunea Democrată Turcă din România, Uniunea Bulgară din Banat- România, Uniunea Croaţilor din România, Comunitatea Ruşilor Lipoveni din România, Asociaţia Macedonenilor din România, Uniunea Democrată a Tătarilor Turco- Musulmani din România, Uniunea Ucrainienilor din România, Forumul Democrat al Germanilor din România, Uniunea Culturală a Rutenilor din România şi Uniunea Democratică a Slovacilor şi Cehilor din România.
În funcţie de existenţa sau neexistenţa unui candidat din partea vreunei formaţiuni politice, pot avea loc modificări pe buletinul de vot în fiecare colegiu în parte.  
Se eliberează buletine şi în ziua alegerilor
Serviciile de evidenţă a persoanelor eliberează acte de identitate şi sambatai, de la ora 8.00 până la ora 16, iar duminică, de ziua alegerilor parlamentare, de la ora 8.00 până la ora 21.00, ca urmare a unei măsuri adoptate de Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Cărţi de identitate pentru deţinuţi
Mai mult, Guvernul va suporta costul eliberării unor noi cărţi de identitate pentru deţinuţii care au actele expirate şi nu dispun de resurse financiare, existând astfel posibilitatea ca aceştia să voteze la alegerile parlamentare.
Studenţii au liber pe 10 decembrie pentru a venit la vot
Guvernul a avizat favorabil o notă prin care Ministerul Educaţiei a propus suspendarea cursurilor universitare în data de 10 decembrie 2012, urmând ca centrele de învăţământ să stabilească procedura de recuperare a cursurilor, în baza autonomiei universitare. Nota a fost avizată în şedinţa de marţi a Guvernului.
Cum se repartizează mandatele
Alegerile din 9 decembrie vor fi organizate după aceeaşi lege ca şi precedentele. Asta înseamnă că un candidat „închide colegiul” dacă obţine 50% plus 1 din voturi. Pentru colegiile care nu sunt închise, urmează două etape de redistribuire a mandatelor. Astfel, vor mai primi mandate după re redistribuire în funcţie de rezultatele la nivel judeţean, după care urmează redistribuirea de la nivel naţional. Teoretic, dacă un partid sau o formaţiune politică va închide toate cele 13 colegii din judeţ (9 colegii de deputaţi şi 4 colegii de senatori), prin redistribuire, ar mai putea fi create aproximativ un mandat de senator şi unul de deputat sau, cel mult unul de senator şi două de deputat, suplimentar.
Potrivit Legii 35/2008 privind alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului, în prima etapă intră direct în Parlament candidaţii care obţin peste 50% din voturi, în colegiile lor. Cea de-a doua etapă prevede că fiecare partid are dreptul la un număr de locuri direct proporţional cu voturile obţinute.
Dacă un partid ia peste 50% în toate colegiile dintr-un judeţ sau în mai multe colegii, legea prevede, prin redistribuire, atribuirea unor locuri suplimentare şi unor candidaţi ai altor partide.
Totodată, partidele politice trebuie să obţină un prag electoral de 5% din voturile valabil exprimate pentru a avea dreptul la mandate de deputat sau senator.
De asemenea, în lege este prevăzut şi un prag alternativ – prin îndeplinirea cumulativă a condiţiei obţinerii a 6 colegii uninominale pentru Camera Deputaţilor şi a 3 colegii uninominale pentru Senat, în care candidaţii partidelor politice, alianţelor politice sau electorale şi ai organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale se situează pe primul loc, în ordinea numărului de voturi valabil exprimate, chiar dacă acestea nu au îndeplinit condiţiile legate de prag.
Pentru organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care nu au îndeplinit condiţiile anterioare şi care au dreptul conform legii la reprezentare în Camera Deputaţilor se stabileşte un coeficient electoral la nivel naţional reprezentând numărul mediu de voturi valabil exprimate necesare pentru alegerea unui deputat, pentru a determina acele organizaţii ale minorităţilor naţionale care pot avea reprezentanţi în acest for.
Candidaţilor independenţi li se atribuie câte un mandat, dacă au obţinut majoritatea voturilor în colegiul uninominal în care au candidat.
Atribuirea mandatelor de deputat şi de senator se face în două etape la nivelul colegiilor uninominale şi la nivelul fiecărei circumscripţii electorale. În prima etapă, la nivelul colegiilor uninominale, se atribuie un mandat candidaţilor care aparţin unui competitor electoral ce a întrunit pragul electoral şi care au obţinut majoritatea voturilor valabil exprimate în colegiul uninominal în care au candidat.
În cea de a doua etapă, de alocare pe colegii şi atribuire de mandate competitorilor electorali care au întrunit pragul electoral, biroul electoral de circumscripţie va întocmi, separat pentru Camera Deputaţilor şi Senat, o listă ordonată cu toţi candidaţii cărora nu li s-au atribuit mandate în prima etapă, dispuşi în ordinea descrescătoare a raporturilor dintre voturile valabil exprimate obţinute în colegiile uninominale în care au candidat şi coeficientul electoral al circumscripţiei electorale respective, calculate până la a opta zecimală inclusiv.
 Unde votezi!

 

Alegerile se desfăşoară în 86 de secţii de votare la nivelul Municipiului Piteşti. De altfel, aici sînt delimitate 3 colegii electorale penrtru alegerea deputaţilor, respectiv CD nr. 7, CD nr. 8 şi CD nr. 9 şi un colegiu pentru alegerea Senatului, respectiv nr. 4 care însumează pe toate cele de deputaţi din Piteşti. Mai jos puteţi regăsi delimitarea colegiilor uninominale pentru alegerea Camerei Deputaţilor.

Colegiul nr.7 cuprinde secţiile de votare:
Municipiul Piteştii: secţiile nr. 1-19, 39-50, 68, 69, 73, 74, 75, 76
Comuna Albota
Sate: Albota, Cerbu, Frăteşti, Gura Văii, Mareş
Comuna Moşoaia
Sate: Moşoaia, Bătrîni, Ciocănăi, Dealu Viilor, Hinţeşti, Lăzăreşti, Smeura
Denumirea şi sediile secţiilor de votare din Piteşti – Colegiul nr. 7:
nr. 1 – Biblioteca Judeţeană Argeş „Dinicu Golescu”, str. Victoriei nr. 18.
nr. 2 – Colegiul Economic Maria Teiuleanu, b-dul Republicii nr. 63.
nr. 3 –  ŞCOALA NR. 3 “ION PILLAT” Intrarea Rahovei nr. 6.
nr. 4- Liceul Tehnologic Ion Mincu (fostul GRUP ŞCOLAR INDUSTRIAL DE CONSTRUCŢII NR. 2), B-dul Eroilor nr.4-6.
nr. 5 – ŞCOALA GIMNAZIALĂ ” NEGRU VODĂ” ( FOSTĂ ŞCOALA NR. 12),  INTRAREA A, Str. Bradului nr. 13 – cartier Trivale.
nr. 6 – ŞCOALA GIMNAZIALĂ ” NEGRU VODĂ” ( FOSTĂ ŞCOALA NR. 12), INTRAREA B,  Str. Bradului nr. 13 – cartier Trivale.
nr. 7 – ŞCOALA GIMNAZIALĂ ” NEGRU VODĂ” ( FOSTĂ ŞCOALA NR. 12) , INTRAREA C,  Str. Bradului nr. 13 – cartier Trivale.
nr. 8 – ŞCOALA GIMNAZIALĂ ” NEGRU VODĂ” ( FOSTĂ ŞCOALA NR. 12), INTRAREA D, Str. Bradului nr. 13 – cartier Trivale.
nr. 9 – GRĂDINIŢA  CU PROGRAM PRELUNGIT ” MICUL PRINŢ” (FOSTA GRĂDINIŢA  CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 13, STR CÎMPULUI nr. 1 – cartier Trivale.
nr. 10 – ŞCOALA  GIMNAZIALĂ “MIRCEA CEL  BĂTRAN” (FOSTĂ ŞCOALA  NR. 13),  INTRAREA A, Str. Zimbrului nr. 3 – cartier Trivale.
nr. 11 –  ŞCOALA  GIMNAZIALĂ “MIRCEA CEL  BĂTRAN” (FOSTĂ ŞCOALA  NR. 13),  INTRAREA B, Str. Zimbrului nr. 3 – cartier Trivale.
nr. 12 –  ŞCOALA  GIMNAZIALĂ “MIRCEA CEL  BĂTRAN” (FOSTĂ ŞCOALA  NR. 13),  INTRAREA C, Str. Zimbrului nr. 3 – cartier Trivale.
nr. 13 –  ŞCOALA  GIMNAZIALĂ “MIRCEA CEL  BĂTRAN” (FOSTĂ ŞCOALA  NR. 13),  INTRAREA D, Str. Zimbrului nr. 3 – cartier Trivale.
nr. 14 – GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT „LUMINIŞUL PĂDURII” (FOSTĂ GRĂDINIŢĂ  NR. 6), INTRAREA A, Str. Frasinului nr. 10 – cartier Trivale.
nr. 15 – GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT „LUMINIŞUL PĂDURII” (FOSTĂ GRĂDINIŢĂ  NR. 6), INTRAREA B, Str. Frasinului nr. 10 – cartier Trivale.
nr. 16 – LICEUL TEHNOLOGIC „DACIA” (FOST GRUP ŞCOLAR INDUSTRIAL CONSTRUCŢII MAŞINI), Str. Henri Coandă nr. 4.
nr.  17 – COLEGIUL NAŢIONAL “I.C. BRĂTIANU”, Str. Armand Călinescu nr. 14.
nr. 18 – ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 9,  INTRAREA A, Str. Negru Vodă nr. 29.
nr. 19 – ŞCOALA GIMNAZIALĂ NR. 9,  INTRAREA B, Str. Negru Vodă nr. 29.
nr. 39 – ŞCOALA GIMNAZIALĂ  “MARIN PREDA” (FOSTA ŞCOALĂ NR.10), INTRAREA B, Str. Pictor Nicolae Grigorescu nr. 37.
nr.  40 – ŞCOALA GIMNAZIALĂ  “MARIN PREDA” (FOSTA ŞCOALĂ NR.10), INTRAREA A, Str. Pictor Nicolae Grigorescu nr. 37.
nr. 41 – ŞCOALA GIMNAZIALĂ  “MARIN PREDA” (FOSTA ŞCOALĂ NR.10), INTRAREA B, Str. Pictor Nicolae Grigorescu nr. 37.
nr. 42 – COLEGIUL TEHNIC ” ARMAND CĂLINESCU”, INTRAREA A, B-dul IC Brătianu nr. 44.
nr. 43 – ŞCOALA GIMNAZIALĂ “NICOLAE SIMONIDE” (FOSTĂ ŞCOALĂ NR.1), INTRAREA A, Str. 9 Mai nr. 50.
nr. 44 – ŞCOALA GIMNAZIALĂ “NICOLAE SIMONIDE” (FOSTĂ ŞCOALĂ NR.1), INTRAREA B, Str. 9 Mai nr. 50.
nr. 45 – ŞCOALA GIMNAZIALĂ “NICOLAE SIMONIDE” (FOSTĂ ŞCOALĂ NR.1), INTRAREA C, Str. 9 Mai nr. 50.
nr. 46 – DIRECŢIA APELOR ARGEŞ-VEDEA, Calea Cîmpulung nr. 6.
nr.  47 – DISPENSARUL NR. 16 (în clădirea creşei nr. 9), Str. Mihai Eminescu nr. 1.
nr. 48 – COLEGIUL TEHNIC ” ARMAND CĂLINESCU”, INTRAREA B, B-dul IC Brătianu nr. 44.
nr. 49 – ŞCOALA GIMNAZIALĂ “NICOLAE IORGA”(FOSTĂ ŞCOALĂ NR.5), INTRAREA A, Str. Rîurilor nr. 5.
nr. 50 – ŞCOALA GIMNAZIALĂ “NICOLAE IORGA”(FOSTĂ ŞCOALĂ NR.5), INTRAREA B, Str. Rîurilor nr. 5.
nr. 68 – ŞCOALA GIMNAZIALĂ “ION MINULESCU” (FOSTA ŞCOALĂ NR.2), INTRAREA A, Str. Exerciţiu nr. 206
nr. 69 –  ŞCOALA GIMNAZIALĂ “ION MINULESCU” (FOSTA ŞCOALĂ NR.2), INTRAREA B, Str. Exerciţiu nr. 206
nr.  73 – LICEUL TEHNOLOGIC ” CONSTANTIN BRÂNCUŞI” ( FOST LICEU TEHNOLOGIC DE  INDUSTRIALIZAREA LEMNULUI), INTRAREA A, Str. Pătraşcu Vodă nr. 4.
nr. 74 – LICEUL TEHNOLOGIC ” CONSTANTIN BRÂNCUŞI” ( FOST LICEU TEHNOLOGIC DE  INDUSTRIALIZAREA LEMNULUI), INTRAREA B, Str. Pătraşcu Vodă nr. 4.
nr. 75 – GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL ” ACADEMIA ISTEŢEL” ( FOSTA GRĂDINIŢĂ NR.4), Str. Al. D. Xenopol nr. 2A – cartier Banat.
nr. 76- GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT ” ARIPILE DESCHISE” ( FOSTA GRĂDINIŢĂ NR.14), Aleea Fraţii Trifonescu nr. 6 – cartier Banat.

Colegiul nr. 8 cuprinde secţiile de votare:
Municipiul Piteşti: secţiile nr. 20 – 38, 81
Comuna Bascov
Sate: Bascov, Brăileni, Glîmbocu, Mica Prislopu Mic, Schiau, Uiasca, Valea Ursului
Comuna Băbana:
Sate: Băbana, Băjăneşti, Ciobăneşti, Cotmeniţa, Groşi, Lupueni, Slătioarele
Denumirea şi sediile secţiilor de votare din Municipiul Piteşti – Colegiul nr. 8
nr. 20 – DISPENSARUL UMAN – ZONA NORD, Aleea Dr. Ştefan Odobleja nr. 3
nr. 21 – SC GROSMETCHIM SA, B-dul NICOLAE BĂLCESCU nr. 48.
nr. 22 – ŞCOALA GIMNAZIALĂ  „N. Bălcescu” ( FOSTA ŞCOALĂ NR.6), INTRAREA A, B-dul Nicolae Bălcescu nr. 141 – cartier Găvana.
nr. 23 – ŞCOALA GIMNAZIALĂ  „N. Bălcescu” ( FOSTA ŞCOALĂ NR.6), INTRAREA B, B-dul Nicolae Bălcescu nr. 141 – cartier Găvana.
nr. 24 – GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT 2 ALBĂ CA ZĂOADA” ( FOSTA GRĂDOINIŢĂ  NR. 10), Aleea EFTIMIE ANTONESCU nr. 4 – cartier Găvana.
nr. 25 – ŞCOALA GIMNAZIALĂ  “ADRIAN PĂUNESCU” (FOSTĂ ŞCOALA NR. 15 ), INTRAREA A, Str. Paltinului nr. 9 – cartier Găvana.
nr. 26 –  ŞCOALA GIMNAZIALĂ  “ADRIAN PĂUNESCU” (FOSTĂ ŞCOALA NR. 15 ), INTRAREA B, Str. Paltinului nr. 9 – cartier Găvana.
nr. 27 – ŞCOALA GIMNAZIALĂ  „N. Bălcescu” ( FOSTA ŞCOALĂ NR.6),  INTRAREA C, B-dul Nicolae Bălcescu nr. 141 – cartier Găvana.
nr. 28 – ŞCOALA GIMNAZIALĂ  „N. Bălcescu” ( FOSTA ŞCOALĂ NR.6), INTRAREA D, B-dul Nicolae Bălcescu nr. 141 – cartier Găvana.
nr. 29 – GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL NR. 22, B-dul NICOLAE BĂLCESCU, BL. S5, SC.F, PARTER (vis-a-vis de SC Lisa Draxlmaier SA)
nr. 30 – S.C.  LISA DRAXLMAIER  S.A. ,  INTRAREA A, B-dul Nicolae Bălcescu nr. 186.
nr. 31 – S.C.  LISA DRAXLMAIER  S.A. ,  INTRAREA B, B-dul Nicolae Bălcescu nr. 186.
nr. 32 – LICEUL TEORETIC „ION CANTACUZINIO”, INTRAREA A, Str. Dr. Carol Davila nr. 1.
nr. 33 – Policlinica Spitalului Judeţean, Aleea SPITALULUI nr. 32 – cartier Găvana.
nr. 34 – LICEUL TEORETIC „ION CANTACUZINIO”, INTRAREA B, Str. Dr. Carol Davila nr. 1.
nr. 35 – ŞCOALA GIMNAZIALĂ „MATEI BASARAB” ( FOSTA ŞCOALA NR. 19),  INTRAREA A, Str. GHEORGHE IONESCU-GION nr. 8 – cartier Găvana. 
nr. 36 – ŞCOALA GIMNAZIALĂ „MATEI BASARAB” ( FOSTA ŞCOALA NR. 19),  INTRAREA B, Str. GHEORGHE IONESCU-GION nr. 8 – cartier Găvana. 
nr. 37 – UNIVERSITATEA “CONSTANTIN BRÂNCOVEANU”, Calea Bascovului nr. 4.
nr. 38 – ŞCOALA GIMNAZIALĂ “ALEXANDRU DAVILA” (FOSTĂ ŞCOALĂ NR.14), Str. Făgăraş nr. 10.
nr. 81 – LICEUL TEORETIC „ION CANTACUZINIO”, INTRAREA C, Str. Dr. Carol Davila nr. 1.

Colegiul nr. 9 cuprinde secţiile de votare:
Municipiul Piteşti: Secţiile nr. 51-67, 70, 71, 72, 77, 78, 79, 80, 82, 83, 84, 85, 86.
Comuna Bradu
Sate: Bradu, Geamăna
Comuna Oarja: Oarja, Ceauşeşti
Denumirea şi sediile secţiilor de votare din Municipiul Piteşti – Colegiul nr. 9
nr. 51 – ŞCOALA GIMNAZIALĂ „TUDOR VLADIMIRESCU” ( FOSTĂ ŞCOALĂ NR.20), INTRAREA A, Str. Călugăreni nr. 3.
nr. 52 – ŞCOALA GIMNAZIALĂ „TUDOR VLADIMIRESCU” ( FOSTĂ ŞCOALĂ NR.20), INTRAREA B, Str. Călugăreni nr. 3.
nr. 53 – ŞCOALA GIMNAZIALĂ ” MIRCEA ELIADE” ( FOSTĂ ŞCOALĂ NR.18),  INTRAREA A, B-dul Petrochimiştilor nr. 31 – cartier Prundu.
nr. 54 – ŞCOALA GIMNAZIALĂ ” MIRCEA ELIADE” ( FOSTĂ ŞCOALĂ NR.18),  INTRAREA B, B-dul Petrochimiştilor nr. 31 – cartier Prundu.
nr. 55 – ŞCOALA GIMNAZIALĂ ” TUDOR ARGHEZI” ( FOSTĂ ŞCOALĂ NR.7), INTRAREA A, Str. Horia, Cloşca şi Crişan nr. 7 – cartier Prundu.
nr. 56 –  ŞCOALA GIMNAZIALĂ ” TUDOR ARGHEZI” ( FOSTĂ ŞCOALĂ NR.7), INTRAREA B, Str. Horia, Cloşca şi Crişan nr. 7 – cartier Prundu.
nr. 57 –  ŞCOALA GIMNAZIALĂ ” TUDOR ARGHEZI” ( FOSTĂ ŞCOALĂ NR.7), INTRAREA C, Str. Horia, Cloşca şi Crişan nr. 7 – cartier Prundu.
nr. 58 – COLEGIUL TEHNIC „CD NENIŢESCU,  INTRAREA A, B-dul Petrochimiştilor nr. 33 – cartier Prundu.
nr. 59 – COLEGIUL TEHNIC „CD NENIŢESCU,  INTRAREA B, B-dul Petrochimiştilor nr. 33 – cartier Prundu.
nr. 60 – ŞCOALA NR. 8, B-dul Republicii nr. 226.
nr. 61 -CLUBUL PENSIONARILOR, B-dul Republicii, bl. D5 parter.
nr. 62 -ŞCOALA GIMNAZIALĂ “MIHAI EMINESCU” (FOSTA ŞCOALA NR.11), INTRAREA A, Str. Tineretului nr. 4.
nr. 63 – ŞCOALA GIMNAZIALĂ “MIHAI EMINESCU” (FOSTA ŞCOALA NR.11), INTRAREA B, Str. Tineretului nr. 4.
nr. 64 – GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT ” FLOARE DE COLŢ” ( FOSTA GRĂDINIŢĂ NR.5), Str. Tineretului nr.2A.
nr. 65 – UNIVERSITATEA PITEŞTI, Aleea Şcolii Normale nr. 7.
nr. 66 – COLEGIUL NAŢIONAL “ALEXANDRU ODOBESCU”, INTRAREA A, Str. Vasile Parvan nr. 1.
nr. 67 – GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT ” ARMONIA” ( FOSTA GRĂDINIŢĂ NR.8), Str. Deceneu nr. 1 – cartier Războieni.
nr. 70 – COLEGIUL TEHNIC “DIMITRIE DIMA”, INTRAREA A, Str. Decebal nr. 2 – cartier Războieni.
nr. 71 – COLEGIUL TEHNIC “DIMITRIE DIMA”, INTRAREA B, Str. Decebal nr. 2 – cartier Războieni.
nr. 72 – ŞCOALA GIMNAZIALĂ ” TUDOR MUŞATESCU” (FOSTA ŞCOALA NR. 17), Str. Vasile Pîrvan nr. 3.
nr. 77 – ŞCOALA GIMNAZIALĂ “I. L. CARAGIALE” (FOSTĂ ŞCOALĂ NR.16), INTRAREA A, Intrarea Petrache Poenaru nr. 2 – cartier Banat.
nr. 78 –  ŞCOALA GIMNAZIALĂ “I. L. CARAGIALE” (FOSTĂ ŞCOALĂ NR.16), INTRAREA B, Intrarea Petrache Poenaru nr. 2 – cartier Banat.
nr. 79 – ŞCOALA GIMNAZIALĂ ” TRAIAN” ( FOSTĂ ŞCOALĂ NR.4),  INTRAREA A, Str. Traian nr. 35.
nr. 80 – ŞCOALA GIMNAZIALĂ ” TRAIAN” ( FOSTĂ ŞCOALĂ NR.4),  INTRAREA B, Str. Traian nr. 35.
nr. 82 – ŞCOALA GIMNAZIALĂ ” TUDOR VLADIMIRESCU” ( FOSTĂ ŞCOALĂ NR.20), INTRAREA C, Str. Călugăreni nr. 3.
nr. 83 – ŞCOALA GIMNAZIALĂ ” TUDOR ARGHEZI” ( FOSTĂ ŞCOALĂ NR.7), INTRAREA D, Str. Horia, Cloşca şi Crişan nr. 7 – Cartier Prundu.
nr. 84 – COLEGIUL NAŢIONAL “ALEXANDRU ODOBESCU”, INTRAREA B, Str. Vasile Parvan nr. 1.
nr. 85 –  ŞCOALA GIMNAZIALĂ “I. L. CARAGIALE” (FOSTĂ ŞCOALĂ NR.16), INTRAREA C, Intrarea Petrache Poenaru nr. 2 – cartier Banat.
nr. 86 –  COLEGIUL TEHNIC „CD NENIŢESCU,  INTRAREA C, B-dul Petrochimiştilor nr. 33 – cartier Prundu.

Eurial 555 x222
570 X 90 POSADA 3