Două persoane au fost amendate de către polițiștii argeșeni după ce au organizat o petrecere de majorat cu zeci de invitați, pe raza localității Dâmbovicioara. Una dintre persoanele amendate este chiar sărbătorita.
Polițiștii s-au autosesizat în urma unui live transmis pe Facebook de la evenimentul cu pricina.
Din imagini se poate observa cum tinerii petrecăreți se distrează pe ritmuri orientale, în ciuda pandemiei.
„Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr s-au autosesizat, în urma unor imagini postate pe o rețea de socializare, cu privire la faptul că, în data de 10 decembrie a.c., pe raza localității Dâmbovicioara, a fost organizat un eveniment privat (majorat), la care au participat mai multe persoane.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat organizatorii: o femeie de 45 de ani și o tânără de 18 ani, din Rucăr.
Acestea au fost sancționate contravențional, cu amendă în valoare de 3.000 de lei, conform Legii 55/2020, iar verificările continuă.”, transmite IPJ Argeș într-un comunicat de presă.









![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxHalloween-24-Oct_epitesti.jpg)

