930 x122 grota rece

drumuri

Trasee care ocolesc Valea Oltului şi scurtează distanţa între Sibiu şi Piteşti cu zeci de kilometri

O reţea de drumuri, un adevărat hăţiş rutier, ocoleşte Valea Oltului, direct prin munte, spre Argeş, cum vii dinspre Sibiu, exact prin zona unde ar urma să se construiască Autostrada Sibiu – Piteşti, informează Adevărul.

Citiți și: Autostrada Pitești-Sibiu: Aproape o lună de restricții și haos pe Valea Oltului

Din DN 7 / E 81 – Valea Oltului pornesc prin Țara Loviștei spre judeţul Argeş, prin munte, două trasee, unul care se desprinde la Câineni, celălalt la Cornetu – Racoviţa, ambele localităţi în judeţul Vâlcea.

Deşi ambele tronsoane ocolesc Valea Oltului şi scurtează drumul dintre Sibiu şi Piteşti cu zeci de kilometri, niciodată nu au fost luate în considerare de guvernele ultimelor trei decenii.

Citiți și: Accident, acum, pe cel mai „nenorocit” drum!

Ministerul Transporturilor a motivat că, nefiind atât de populată zona, nu merită investiţia, dar nu s-au luat în calcul blocajele de pe Valea Oltului.

DRUMUL NAȚIONAL 7D

Drumul naţional 7D, mai exact fostul drum naţional de pământ, transformat din nou în DJ 703H, are o istorie extrem de complicată şi controversată.

Tronsonul porneşte din Valea Oltului – DN 7 / E 81 – aproape de graniţa cu judeţul Sibiu şi străbate patru comune montane din judeţul Vâlcea: Câineni, Boişoara, Titeşti, Perişani şi se conectează în judeţul Argeş cu localitatea Sălătrucu.

De aici, drumul se continuă spre Curtea de Argeş. Traseul fostului drum naţional DN7D, care ocoleşte Valea Oltului, prin Câineni – Ţara Loviştei până în Sălătrucu – Argeş

Al doilea tronson porneşte tot din DN 7 / E 81, de pe raza localităţii Cornetu – Racoviţa şi merge spre Perişani. De aici se continuă spre Berislăveşti şi mai departe spre Călimăneşti sau Râmnicu Vâlcea.

Prima parte din drum este judeţean, apoi se continuă cu o porţiune din fostul drum naţional de pământ, urmat de un drum forestier, un altul comunal şi bucăţi din drumuri judeţene.

Prin urmare, deşi pe acesta se află asfalt, de la un capăt la celălalt, niciodată nu a putut fi reabilitat integral în acelaşi timp, de acelaşi constructor, printr-un singur proiect, ci pe bucăţele, având administratori diferiţi pe fiecare porţiune în parte.

555×222 grota rece
Pizza Sapori Italia 570 90