Donaris 930 x 122

școala matei basarab

Pitești. Gentea nu rămâne impasibil la problemele elevilor și părinților din Găvana

Pitești. Gentea nu rămâne impasibil la problemele elevilor și părinților din Găvana.

Citiți și: Școala „Matei Basarab” scrie istorie! Spectacol cum rar se întâmplă

Conducerea uneia dintre cele mai mari și mai importante școli din municipiul Pitești, Școala Gimnazială „Matei Basarab”, fosta școală numărul 19 din cartierul Găvana, a sesizat săptămâna trecută Primăria și pe edilul Gentea cu privire la un aspect total neplăcut pentru elevi și părinți.

Citiți și: De pomină! Ce a făcut directoarea unei școli din Pitești

Pe scurt, la una dintre intrările în școală erau amplasate ghenele de gunoi pentru cei care locuiesc în zonă, iar sute de părinți care stăteau să își aștepte copiii zilinic trebuiau să suporte un miros greu când era mai cald, iar în sezonul rece să stea printre gunoaie și prin ce se scurgea din deșeuri, căci sunt destule persoane care aruncau pe jos tot feluri de resturi menajere, cu toate că pubelele erau goale.

Mulți părinți au sesizat conducerea școlii cu privire la acest aspect neplăcut, iar directoarea unității de învățământ, Elena Odă, a luat decizia de a-i face cunoscută această problemă primarului Gentea.

Edilul piteștean, Cristian Gentea, a reacționat imediat, așa că municipalitatea a început prin societățile subordonate să dărâme vechiul loc, să asfalteze, să amenajeze și să mute pubelele mai în lateral. În câteva zile lucrarea trebuie să fie finalizată.

Iată cum arăta zona ieri, 28 noiembrie, după doar câteva zile de când a fost sesizat primarul! 

Un lucru care poate părea mărunt pentru mulți, dar care contează atât de mult pentru oamenii și copiii din zonă!

Școala ”Matei Basarab” are peste 1.000 de elevi care învață în unitate și care sigur apreciază demersurile și rapiditatea rezolvării situațiilor care pot apărea zilnic.

(Încă!) O bilă albă pentru primarul Gentea care arată că nu rămâne impasibil la problemele societății piteștene! 

 

[555x222px]Joia-_pentru-copii_epitesti

Comentarii

12 comentarii

  • Costel spune:

    Dacă mai rezolva și cu traficul (sensurile unice) mai câștiga o bila albă !

  • Geo spune:

    Deci au mutat locul Unde erau amplasate acele tomberoane, peste locurile de parcare ale oamenilor pentru care au plătit bani. Foarte ingenios. Acea poziție este acolo de cel puțin 30 de ani cei care au montat poartă acolo nu s-au gândit că cineva peste 30 de ani se va plânge că sunt tomberoane acolo. Ulterior cei care vin să-și ia copiii deși nu sunt din zonă au viză de flotant ca să aducă copiii acolo nu interesează că Primăria mută peste locuri de parcare ale oamenilor. Primărie știe să facă sens unic în acest cartier unde nu te mai poți mișca din cauză că toți își aduc copiii cu mașina mult mai bine era înainte. Locuri de parcare supraterane sau subterane tu nu s-au făcut și tu nu poți circula pe trotuar în acest oraș.

  • Șc 15 spune:

    Ar trebui să vină și la școala,,Adrian Păunescu” exact aceeași problemă este și acolo. Sunt elevii care aleg să meargă pe partea cealaltă a străzii deoarece miroase ORIBIL

  • Iulian Baciu spune:

    Eram mai simplu un sistem îngropat, poate în același loc, la fel de incomod este si în noua lui poziție. Pe când domnul Primar o sa discute cu directorii școlilor pentru ca măcar în weekend terenurile de fotbal din curtea scolii sa fie deschise pentru acei copii care din lipsa terenurilor de fotbal bat mingea prin parcurile modern amenajate tot de dansul!? Poate asa mai apar și noi talente pentru echipa pe care o are în grijă.

  • Ivascu Vasile spune:

    Domnule primar, aveți consilieri locali rupți de realitate. O să vă ducă în jos la alegeri. Păcat că tot timpul Pitestiul a votat PSD. Mai ascultați și de mai multe persoane, nu zic de cei mai în vârstă că ei v-au votat.

  • Mihaela Boian spune:

    Pai sa vina si la Rolast la Gradinita cu Program Normal „Alba ca Zapada”ca si acolo sunt tomberoane puse langa intrarea in gradinita si in fata ei.Cand e cald e nemaipomenit.Aceasi problema.

  • Jon spune:

    Felicitări
    Când asfaltați într. N.Balcescu

  • Gabriel spune:

    Vă rugăm să transmiteți domnului primar și rugămintea de a mai desființa din sensurile unice din cartier și de a reveni la circulația pe două sensuri ca să nu mai ocolim tot cartierul pentru a ajunge acasă.

  • Minca marian spune:

    Intodeauna vor fii nemulțumiți. Cu aceste sensuri unice dar frate mersul cu autobuzul sa desfintat vrem sa parcam toti in fata blocului sa intram in sufragerie cu masina avem multe familii cu cate 3 masini eu zic alceva este foarte ieftin un loc de parcare inchiriat 3 roni pe zi daca o familie are 3 masini si are inchiriat un loc de parcare restul le parcheaza in alte locuri din raza blocurile vecine asa ca sa mai mergem si pe jos si cu autobuzul

  • Marinac Emil spune:

    Domnule Primar, merge-ți si pe.strada Episcop Grigorie Leu din Cart. Găvana si să circula-ți pe trotuar dacă se poate, este bătaie de joc. Numai există inst. de apă pt. stingerea incendiilor, au fost astupate de Argecom cind au turnat asfalt. Succes.

    .

  • Liliana spune:

    La școală gimnazială Ion Pillat tencuiala de la copertina intrării elevilor cade. De poate întâmpla oricând un accident. Poate remediați și acolo problema.

  • Andrei spune:

    Bila alba?Serios? mai bine bila neagra. De ce?Sunt 3 intrari in scoala; parintii de ce nu asteapta la acele iesiri, sau de ce nu se deschid acele iesiri/intrari la scoala?( asta daca sunt inchise). Cine plateste daunele masinilor? Cand parchezi, masina este calda, deci un loc calduros pentru rozatoare sau pisici si bine inteles, o instalatie electrica de ros, sau alte chestii de la masini. Plus ca locurile de parcare ale locatarilor(care sunt locuri platite) sunt blocate de masinile parintilor care vin sa.si ia copii de la scoala. Cei care vin de la schimbul 3 unde parcheaza? trebuie sa stea la panda pana pleaca parintele, ca sa poata merge linistit acasa. Chiar „merita domnul Primar” o bila alba😂. Numai lucruri „bune gandesc consilierii dumnealui”.

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90