930×122 CAPRA 5

itm argeș

ITM Argeș: Mesaj de ultim moment pentru angajatori și salariați

ITM Argeș: Mesaj de ultim moment pentru angajatori și salariați

Citiți și: Atenție! ITM, avertisment dur privind munca ,,la negru”

Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș vine în sprijinul angajaților și al salariaților prin furnizarea tuturor informațiilor necesare respectării dispozițiilor legale prevăzute de Legea privind dialogul social și Codul Muncii.

Acest lucru face parte din obiectivele Campaniei Naționale ce se derulează în cursul lunii februarie 2024, anunță ITM.

Citiți și: ITM Argeș, anunț de mare interes pentru angajatori și angajați!

Astfel, negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităţilor care au cel puţin 10 angajaţi/lucrători.

ITM Argeș: Mesaj de ultim moment pentru angajatori și salariați

Asta prevăd dispozițiile art.97 alin.1 din Legea nr.367/2022 privind dialogul social, cu modificările și completările ulterioare.

Iniţiativa negocierii colective aparţine oricăruia dintre partenerii sociali.

,,Părţile contractului colectiv de muncă sunt angajatorul, reprezentat de către organul de conducere al acestuia, stabilit prin lege, statut ori regulament de funcţionare, după caz şi angajaţii/lucrătorii, reprezentaţi după cum urmează:

  1. de către organizaţiile sindicale legal constituite şi reprezentative la nivelul unităţii;
  2. în cazul în care nu există organizaţii sindicale care să reprezinte angajaţii/lucrătorii, conform pct.1, de către federaţiile sindicale reprezentative la nivelul sectorului de negociere colectivă, la solicitarea şi în baza mandatului sindicatelor nereprezentative din unitate afiliate acestora;
  3. în cazul în care nu există organizaţii care să reprezinte angajaţii/lucrătorii, conform pct.1 şi 2, de către federaţiile sindicale nereprezentative din sectorul de negociere colectivă membre ale confederaţiilor reprezentative la nivel naţional, la solicitarea şi în baza mandatului sindicatelor nereprezentative din unitate afiliate acestora;
  4. în cazul în care nu există organizaţii care să reprezinte angajaţii/lucrătorii, conform pct.1-3, de către toate sindicatele nereprezentative din unitate;
  5. dacă nu există sindicate constituite la nivelul unităţii, de către reprezentanţii angajaţilor/lucrătorilor aleşi prin votul a cel puţin jumătate plus unu din numărul total al angajaţilor/lucrătorilor din unitate şi mandataţi special în acest scop.

În prezent, Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeș, în afară de publicațiile în mass-media și rețelele de socializare, diseminează materiale informative în timpul acțiunilor de control pe care le efectuează la angajatorii care au cel puțin 10 salariați, iar în perioada următoare va organiza și  întâlniri de lucru.”, se arată în comunicat.

Pentru informații suplimentare, puteți suna la numărul de telefon 0248/223408.

De asemenea, vă puteți adresa e-mail itmarges@itmarges.ro sau direct la sediul din Piteşti, Bulevardul Republicii nr.11.

Foto: Descriptiv

555×222-epitesti PNL
New Profesional Consult 570×90