Argeș. Băiat de 22 de ani a ,,poftit” la o femeie de 86 de ani
Un tânăr de 22 de ani, din Berevoești, a fost identificat și reținut de polițiști la scurt timp după ce ar fi comis infracțiunile de tentativă de viol și violare de domiciliu.
Incidentul s-a petrecut în noaptea de 18 spre 19 februarie 2025, pe raza aceleiași localități.
Polițiștii Secției de Poliție Rurală Schitu Golești au fost sesizați în dimineața zilei de 19 februarie, în jurul orei 02:30, cu privire la faptul că un individ necunoscut a pătruns fără drept în casa unei femei de 86 de ani din Berevoești.
Argeș. Băiat de 22 de ani a ,,poftit” la o femeie de 86 de ani
Acesta ar fi încercat să întrețină raporturi sexuale cu victima, însă femeia a opus rezistență, iar agresorul a fugit.
În urma investigațiilor rapide, polițiștii au identificat suspectul, un tânăr de 22 de ani, care a fost găsit și condus la sediul poliției pentru audieri.
Pe baza probelor administrate, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar astăzi urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Câmpulung, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă infracțiunea.
Imagini: IPJ Argeș








