[236x587px]TârgDeJucării_epitesti

O femeie dă lovitura la Uzina Dacia!

Alarmă la Dacia

Renault Group a anunțat numirea lui Katrin Adt în funcția de CEO al mărcii Dacia, înlocuindu-l pe Denis Le Vot, care părăsește compania.

Cu o experiență de aproape 26 de ani în industria auto, Adt s-a alăturat grupului după o carieră marcată de poziții de conducere în cadrul Daimler și Mercedes-Benz. În trecut, ea a fost CEO al mărcii Smart, a condus rețeaua de retail Mercedes-Benz Own Retail Europe și, mai recent, departamentul de Audit Corporativ al companiei. De asemenea, a coordonat tranziția mărcii Smart către un brand 100% electric.

Eurial 930 x 122 eurial
Eurial 555 x222

În noua structură organizațională, Katrin Adt îi va raporta lui Fabrice Cambolive, Chief Growth Officer al Renault Group, și va face parte din echipa de conducere a grupului.

„Sub conducerea lui Denis, marca Dacia a devenit un brand puternic, cu o gamă de modele atractivă. Îi mulțumim pentru realizările sale și îi urăm bun venit lui Katrin Adt, a cărei experiență vastă va fi un atu esențial pentru Dacia”, a declarat François Provost, CEO al Renault Group.

O femeie dă lovitura la Uzina Dacia!

La rândul său, Fabrice Cambolive a subliniat rolul strategic al noii conduceri: „Suntem încântați să o primim pe Katrin Adt în fruntea mărcii Dacia. Expertiza sa în dezvoltarea afacerilor va fi decisivă pentru a continua dinamica pozitivă și, mai ales, pentru a aborda electrificarea gamei în stilul Dacia.”

Recunoscută ca marcă specializată în mobilitate accesibilă, Dacia trece printr-o etapă de expansiune accelerată, odată cu dezvoltarea SUV-ului Bigster și pregătirea tranziției către modele electrificate.

În primele sale declarații, Katrin Adt a vorbit despre angajamentul față de brand și provocările viitoare: „Este un privilegiu să contribui la scrierea următorului capitol din povestea Dacia. Suntem într-un moment definitoriu, iar Dacia a demonstrat constant relevanța produselor sale. Vom continua să schimbăm regulile jocului și să oferim valoare reală clienților noștri.”

570 X 90 CAPRA 3
Eurial 263×587