Transportul feroviar de pasageri din România se confruntă cu o criză fără precedent.
CFR Călători ar putea opri circulația a 70 de trenuri Regio și InterRegio, începând cu 21 octombrie, din cauza datoriilor uriașe acumulate față de CFR SA.
Printre cursele afectate s-ar putea regăsi și cele care tranzitează județul Argeș, inclusiv legături importante cu București, Pitești, Curtea de Argeș și Câmpulung.
Potrivit notificării transmise de CFR SA, restanțele depășesc 79 de milioane de lei, iar termenul limită pentru plată este 20 octombrie.
În caz contrar, circulația trenurilor va fi suspendată etapizat — mai întâi pentru garniturile Regio, apoi pentru InterRegio, din 7 noiembrie.
Blocaj la CFR – fără precedent!
Reprezentanții companiei avertizează că 95% din cheltuielile lunare sunt vitale pentru funcționarea sistemului – motorină, energie, taxe de infrastructură, salarii, reparații și mentenanță – iar lipsa lichidităților riscă să ducă la oprirea totală a activității.
CFR Călători raportează pierderi de peste 205 milioane de lei doar în primele șapte luni ale anului și datorii totale de peste 625 de milioane de lei către parteneri și furnizori.
O eventuală suspendare a circulației ar avea efecte imediate și în Argeș, unde mii de navetiști și călători depind zilnic de trenurile CFR pentru transportul spre București și alte centre regionale.
Măsura ar crea un blocaj major în mobilitatea locală și regională, amplificând presiunea pe transportul rutier deja aglomerat.
Decizia finală privind retragerea trenurilor urmează să fie luată după data de 20 octombrie, în funcție de evoluția plăților restante, conform evz.ro.






![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxBlack-Friday_epitesiti.jpg)





