Plafonarea la gaze: Ce se întâmplă până la urmă cu facturile românilor
Plafonarea prețului la gaze naturale, una dintre cele mai importante măsuri de sprijin pentru populație, ar putea deveni istorie începând din primăvara acestui an.
Premierul Ilie Bolojan a confirmat public că Executivul analizează serios viitorul acestei scheme, care expiră oficial la finalul lunii martie 2026.
Ce presupune plafonarea și de ce este în pericol
În prezent, prețul gazelor este limitat la maximum 0,31 lei/kWh pentru consumatorii casnici și 0,37 lei/kWh pentru anumiți clienți noncasnici, conform OUG nr. 6/2025.
Măsura a fost prelungită succesiv, însă Guvernul recunoaște că nu mai poate fi menținută pe termen lung, atât din motive bugetare, cât și din cauza presiunilor europene.
Premierul a explicat că România se află deja într-o procedură de infringement, plafonarea fiind considerată o abatere de la directivele europene privind piața liberă a energiei.
Ce urmează pentru români
Ilie Bolojan a precizat că eliminarea plafonării nu este încă o decizie definitivă, însă este inevitabilă pe termen scurt sau mediu.
Autoritățile fac în aceste zile simulări privind impactul asupra prețurilor, inflației și bugetelor familiilor.
Decizie iminentă
Guvernul anunță că o hotărâre finală va fi luată în următoarele una-două săptămâni.
Dacă plafonarea va fi retrasă, românii ar putea vedea facturi semnificativ mai mari, într-un context economic deja dificil.
Pentru milioane de gospodării, miza este una uriașă.
Sursa: bugetul.ro










![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)




