Prețul gazelor naturale ar putea înregistra o creștere de până la 15% în 2026 față de nivelul anului precedent, iar efectele s-ar putea resimți direct în buzunarul consumatorilor prin noi scumpiri ale alimentelor.
Avertismentul vine din partea Asociației pentru Energie Inteligentă (AEI), care atrage atenția asupra riscurilor generate de introducerea unui preț administrativ la gaze.
Potrivit analizei realizate de AEI, costurile care nu vor mai fi suportate de consumatorii casnici ar urma să fie transferate către industrie.
Această presiune suplimentară asupra mediului economic, în special asupra sectorului alimentar, s-ar putea reflecta rapid în prețurile de la raft, conform jurnalul.ro.
Estimările arată că prețul gazelor pentru industrie ar putea fi cu până la 15% mai mare comparativ cu 2025.
Cu cât ar putea crește prețul la gaze în 2026. Se anunță scumpiri în lanț
Contextul este cu atât mai îngrijorător cu cât România s-a aflat deja anul trecut pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește inflația alimentară, cu o creștere de 6,7%, dublu față de media europeană, care a fost de 2,8%.
Sectorul alimentar este puternic dependent de energie, iar scumpirea gazelor ar duce inevitabil la majorarea costurilor de producție.
Conform AEI, impactul energiei asupra prețului alimentelor se manifestă prin trei canale principale: procesarea industrială (utilizarea cuptoarelor, producerea aburului, încălzirea), transportul și depozitarea (lanțurile frigorifice și logistica) și inputurile agricole, precum îngrășămintele, încălzirea serelor sau uscarea cerealelor.
Orice creștere pe unul dintre aceste segmente se propagă rapid pe întreg lanțul de producție.
În acest scenariu, specialiștii estimează că inflația alimentară ar putea ajunge în 2026 la valori cuprinse între 7,5% și 9%, depășind nivelul din 2025.
Cu alte cuvinte, românii s-ar putea confrunta cu un nou val de scumpiri, alimentat indirect de politicile din sectorul energetic, într-un context economic deja marcat de presiuni inflaționiste ridicate.












![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)
