Tinerii din Mioveni care împlinesc vârsta de 18 ani în cursul acestui an vor fi sărbătoriți în cadrul evenimentului „Ziua Majoratului”, organizat cu prilejul Zilelor Orașului Mioveni.
Potrivit organizatorilor, înscrierile au început pe 2 iunie și se vor desfășura până pe 12 iunie 2026, la sediul Centrului Cultural Mioveni. Participanții trebuie să depună personal o copie a actului de identitate și o cerere tip, disponibilă la sediul instituției.
Pentru a putea lua parte la eveniment și pentru a beneficia de premiul oferit cu această ocazie, tinerii trebuie să îndeplinească mai multe condiții.
Aceștia trebuie să aibă domiciliul în orașul Mioveni, să împlinească vârsta de 18 ani în anul 2026, să depună documentele în perioada stabilită și să fie prezenți la festivitate:
,,Înscrierile se fac personal, în perioada 02 – 12 iunie 2026, la sediul Centrului Cultural Mioveni, pe baza următoarelor documente:
– copie a actului de identitate;
– cerere tip (disponibilă la sediul instituției.”, transmit organizatorii.
„Ziua Majoratului” este unul dintre evenimentele tradiționale organizate în cadrul Zilelor Orașului Mioveni și are rolul de a marca un moment important din viața tinerilor care ating vârsta majoratului.
Evenimentul este organizat de Consiliul Local Mioveni, Primăria Orașului Mioveni și Centrul Cultural Mioveni.








![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxZiua_Copilului_epitesti.jpg)


