263 X 587 CUMPANA 1

Două bănci au vrut să oprească ancheta de miliarde. Consiliul Concurenței, victorie în scandalul ROBOR

Două bănci au vrut să oprească ancheta de miliarde. Consiliul Concurenței, victorie în scandalul ROBOR

Consiliul Concurenței a obținut câștig de cauză în instanță în litigiile deschise de două dintre băncile investigate în dosarul privind stabilirea indicelui ROBOR.

Potrivit datelor de pe portalul instanțelor, cele două bănci sunt Raiffeisen Bank și BCR, conform profit.ro.

930 x122 grota rece
555×222 LA COCOS

Instituțiile de credit au încercat să blocheze finalizarea investigației prin suspendarea unor proceduri desfășurate de autoritatea de concurență, însă solicitările au fost respinse de instanțe.

Potrivit Consiliului Concurenței, una dintre bănci a cerut suspendarea audierilor și acces la documente cu caracter protejat, fără respectarea procedurilor legale.

De asemenea, aceasta a solicitat oprirea ședinței de audieri, măsură care ar fi împiedicat adoptarea unei decizii finale de către Plenul instituției.

Cea de-a doua bancă a cerut suspendarea deliberărilor și a redactării deciziei motivate, încercând astfel să oprească finalizarea investigației.

Bogdan Chirițoiu: „O premieră în istoria Consiliului Concurenței”

Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a calificat demersurile drept fără precedent.

„Niciodată în istoria Consiliului Concurenței nu s-a mai întâmplat așa ceva. Băncile au încercat pe toate căile să blocheze finalizarea investigației. Instanța a confirmat că aceste demersuri nu au avut fundament legal”, a declarat acesta.

Instanțele au respins cererile formulate de bănci ca fiind inadmisibile. Hotărârile nu sunt definitive și pot fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
555*222 supernova

Amenzi de 3,73 miliarde de lei

Consiliul Concurenței a anunțat că, în urma investigației privind stabilirea indicelui ROBOR, au fost sancționate 10 bănci, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 3,73 miliarde de lei, echivalentul a aproximativ 710 milioane de euro.

Autoritatea susține că instituțiile financiare au încălcat normele de concurență prin coordonarea comportamentului în cadrul procedurii de stabilire a ROBOR, încălcând atât legislația națională în domeniu, cât și prevederile Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene.

Decizia de sancționare a fost adoptată de Plenul Consiliului Concurenței în ședința din 5 iunie, iar fiecare bancă a fost informată ulterior cu privire la nivelul sancțiunii aplicate.

Două bănci au vrut să oprească ancheta de miliarde. Consiliul Concurenței, victorie în scandalul ROBOR

570×90 MAIA
263×587 grota rece