Emoții pentru mii de elevi! Astăzi începe etapa decisivă a admiterii la liceu
Emoțiile continuă pentru absolvenții clasei a VIII-a.
De astăzi începe completarea fișelor de opțiuni pentru admiterea la liceu, o etapă decisivă în procesul de repartizare computerizată.
Elevii, alături de părinți și diriginți, trebuie să aleagă cu atenție liceele și specializările dorite, deoarece repartizarea se face în ordinea opțiunilor înscrise și în funcție de media de admitere.
Specialiștii în educație recomandă completarea unui număr cât mai mare de opțiuni, inclusiv variante de rezervă.
O listă prea scurtă poate reduce șansele de repartizare, chiar și în cazul unor medii bune.
Profesorii estimează o scădere a mediilor de admitere
În acest an, aproximativ 143.000 de elevi au susținut Evaluarea Națională, iar puțin peste trei sferturi dintre candidați au obținut medii de cel puțin 5.
Rezultatele mai slabe comparativ cu anii precedenți îi determină pe profesori să estimeze că mediile de admitere la multe licee vor fi mai mici.
După completarea fișelor, datele vor fi introduse în sistemul informatic, iar elevii sunt sfătuiți să verifice cu atenție fiecare opțiune înainte de validare.
O simplă eroare de cod sau omiterea unor specializări dorite poate influența rezultatul repartizării.
Rezultatele admiterii vor fi afișate după finalizarea procesului de repartizare computerizată, iar elevii declarați admiși vor trebui apoi să depună dosarele de înscriere la liceele unde au fost repartizați.
Sursa: observatornews.ro












![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti.jpg)

