Anunț important pentru angajații din industria auto
Comisia Europeană a lansat șase proiecte-pilot dedicate angajaților din industria auto care riscă să își piardă locul de muncă în urma restructurărilor și transformărilor tehnologice.
Programul beneficiază de un buget total de 14,5 milioane de euro și va sprijini aproape 1.000 de lucrători din mai multe state membre, inclusiv din România.
Inițiativa face parte din viitoarea Garanție Europeană pentru Competențe și urmărește pregătirea angajaților pentru meseriile tot mai căutate pe piața muncii.
România participă la două proiecte
Țara noastră este implicată în două dintre cele șase proiecte finanțate.
Unul dintre acestea, GreenSHIFT Europe, este coordonat de Consiliul Județean Timiș și îi va ajuta pe angajații afectați de restructurări să dobândească noi competențe și să se reorienteze către domenii cu potențial de dezvoltare.
România participă și la proiectul DEMANDS-AUTO, alături de Italia și alte state europene, pentru sprijinirea lucrătorilor din industria auto și din sectoarele conexe.
Formare pentru meseriile viitorului
Programul pune accent pe evaluarea competențelor, cursuri personalizate de recalificare și perfecționare, inclusiv în domenii precum inteligența artificială și noile tehnologii.
Proiectele vor fi implementate până în 2028 și vor testa modele prin care angajații aflați încă în activitate să fie sprijiniți înainte de a ajunge în șomaj.
Rezultatele vor sta la baza unei viitoare Garanții Europene pentru Competențe, pe care Comisia Europeană intenționează să o extindă în următorul exercițiu bugetar al Uniunii Europene.
Sursa: adevărul.ro













