Kaia 930 x 120

alimente

alimente.UE.013

SĂRĂCIE CUMPLITĂ! 80.000 DE ARGEȘENI VOR PRIMI AJUTOARE ALIMENTARE DE LA UE

Nu mai puţin de 79.534 de argeşeni, adică mai bine de 13% din populația județului, vor primi ajutoare alimentare de la Uniunea Europeană (Argeșul are o populaţie totală de circa 610.000 de persoane). Este vorba de aşa-numitele „persoane defavorizate”, respectiv pensionari cu venituri de sub 400 de lei pe lună, şomeri, persoane cu handicap grav, beneficiari de venit minim garantat etc. Până în acest an programul a fost derulat de Consiliul Judeţean şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură, dar acum responsabilitatea le revine Prefecturii şi primăriilor.

Citiți și: Ce alimente rămân cu prețuri „înghețate” până în 2025!

Pe 2 decembrie a fost organizată licitaţia de achiziţie a produselor alimentare destinate acestor persoane defavorizate, iar în termen de 30 de zile ar trebui să înceapă distribuirea alimentelor către primării. Până atunci primarii trebuie să asigure spaţii de depozitare şi de distribuire şi să treacă pe liste persoanele care, din diverse motive, nu au fost prinse în rapoartele iniţiale.

Pentru judeţul Argeş sunt pregătite 228.144 de pachete cu alimente din fonduri comunitare. Programul se desfăşoară pe bază de cupoane fără valoare transmise beneficiarilor. Fiecare beneficiar va primi câte 4 litri de ulei, 4 kg de zahăr, 6 kg de făină, 6 kg de mălai, 2 pungi cu paste, 8 cutii de conserve din carne de porc, 6 conserve cu carne de vită şi 10 cutii cu pate de ficat.

Citiți și: Alertă alimentară de proporții! Mii de produse retrase

555 X 222 CAPRA
New Profesional Consult 570×90