HerasMed (930 x 122 px)

evaziune

DOSAR FINALIZAT: OM DE AFACERI ACUZAT DE EVAZIUNE ȘI SPĂLARE DE BANI

Poliţiştii argeșeni de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, au finalizat cercetările într-un dosar penal de evaziune fiscală şi spălare a banilor. Prejudiciul se ridică la aproape 1.330.000 de lei.

Citiți și: Pitești. Zeci de polițiști în stradă! A fost prăpăd azi-noapte!

În acest dosar a fost dispusă instituirea măsurii asiguratorii pentru un imobil din judeţul Ilfov şi pentru suma de 27.000 de lei.

Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş cu propunere de trimitere în judecată.

Citiți și: Argeș. Descinderi în forță: Sute de amenzi și percheziții

În urma anchetei polițiștii au stabilit că în perioada 2011-2014 N.M.C., în vârstă de 49 de ani, din Bucureşti, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, a omis în întregime sau în parte evidenţierea în actele contabile ori în alte documente legale a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate. Evaziunea ar fi fost făcută prin unități comerciale controlate de omul de afaceri bucureștean și situate în Piteşti, Slobozia şi Capitală.

Totodată, polițiștii acuză că în aceeaşi perioadă bărbatul a angajat mai mult de 100 de persoane fără a încheia contracte individuale de muncă.

Amintim că în iulie anul trecut peste 100 de polițiști argeșeni au făcut în acest dosar 11 percheziţii domiciliare în Argeş, Ilfov şi Bucureşti. În urma percheziţiilor omul de afaceri a fost reţinut atunci pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore. Ulterior instanța de judecată a hotărât cercetarea lui sub măsura controlului judiciar.

HerasMed (555 x 222 px)
570×90 senatori-01 psd