- Publicat de: ePitești
- 28-11-2016, ora 15:28
- Știri
ATENȚIE, ȘOFERI! RESTRICȚII DE TRAFIC ÎN ARGEȘ
Atenție, șoferi! Restricții de trafic în Argeș. Pentru buna desfășurare a festivităților prilejuite de Ziua Națională a României, în perioada 29 noiembrie – 1 decembrie 2016 traficul rutier va fi restricţionat în municipiile Câmpulung, Curtea de Argeș și Pitești, informează Poliția județului.
Citiți și: S-a anunțat oficial! Ce se va întâmpla cu Podul Giurgiu-Ruse de sărbătoriÎN PITEȘTI
-Pe 29 noiembrie, între orele 9:45 şi 11, pe strada Nicolae Dobrin, pe sensul de mers dinspre Trivale către Războieni, pe tronsonul cuprins între intersecţia cu strada Smeurei și Sala Sporturilor.
Citiți și: Pitești. Captură de senzație! Hoți urmăriți internațional, prinși de polițiști!-Pe 1 decembrie, între orele 9 și 11, pe strada Unirii, pe tronsonul cuprins între intersecția cu bulevardul I.C. Brătianu și bulevardul Republicii.
ÎN CÂMPULUNG
-Pe 1 decembrie, între orele 9 și 12, pe strada Negru Vodă, pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Nicu Leonard și intersecția cu strada Istrate Rizeanu. Ca rute ocolitoare, șoferii vor putea folosi străzile Matei Basarab și Frații Golești.
ÎN CURTEA DE ARGEȘ
-Pe 1 decembrie, între orele 10:30 și 12, pe strada Negru Vodă și bulevardul Basarabilor, pe tronsonul cuprins între intersecția cu strada Traian și intersecția cu strada Mihai Bravu. Ca rute ocolitoare, conducătorii auto vor putea folosi străzile 1 Decembrie 1918 și Lascăr Catargiu.
„Pentru buna desfăşurare a evenimentelor, le recomandăm conducătorilor auto să se deplaseze cu atenţie şi să respecte indicaţiile poliţiştilor aflaţi pe traseul de deplasare. Pietonii sunt rugaţi să circule numai pe acostament şi să nu se angajeze în traversarea străzii în zona desfăşurării manifestărilor.”, transmite Poliția Argeș. (Foto: strada Nicolae Dobrin din Pitești)