930X122 MAIA

accident

CINE SUNT CEI 3 MILITARI MORȚI ÎN CUMPLITUL ACCIDENT

Cine sunt cei 3 militari morți în cumplitul accident. Plutonierul-major Mihai Ionuț Toma, caporalul clasa a III-a George-Emilian Catană și caporalul clasa a III-a Petre Cristian Toader sunt cei trei militari care au murit în accidentul de aseară din Dâmbovicioara.

Citiți și: Trafic oprit pe cel mai haotic drum! Accident grav cu două camioane

Plutonierul-major Mihai Ionuț Toma avea 38 de ani și era necăsătorit. Era veteran al teatrelor de operații, cu două misiuni executate în Afganistan, fiind angajat al Ministerului Apărării Naționale din anul 2002.

Caporalul clasa a III-a Petre Cristian Toader avea 32 de ani, era căsătorit și avea un copil. Executase o misiune în teatrul de operații din Afganistan, fiind angajat al MApN din 2008.

Citiți și: Accident pe Autostrada A1: Impact între un autoturism și o platformă

Caporalul clasa a III-a George-Emilian Catană avea 40 de ani și era angajat al MApN din anul 2002. Era căsătorit și avea un copil.

Toți trei erau militari ai Batalionului 30 Vânători de Munte „Dragoslavele” din Câmpulung Muscel.

Pe de altă parte, potrivit Ministerului Apărării Naționale, toți militarii răniți sunt în stare stabilă și se află internați în spitale militare. 2 dintre ei sunt în îngrijirea medicilor de la Spitalul Militar de Urgență “Regina Maria” din Brașov, 1 la Spitalul Militar de Urgență “Dr. Ion Jianu” din Pitești, iar ceilalți 6 se află la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central “Dr. Carol Davila” din București.

Astăzi, 30 iunie 2017, de la ora 8:30, în unitățile militare din țară vor fi organizate ceremonii de comemorare a militarilor decedați în tragicul accident.

Amănunte despre tragedia de aseară, AICI. (Sursă foto: antena3.ro) 

Eurial 555 x222
570 X 90 CAPRA 3