HerasMed (930 x 122 px)

Cat de actuala este descentralizarea ?

mm Pitesti. 15 iulie 2009. Lectia de economie a lui Craciuneanu
Politica de descentralizare a mai fost incercata in perioada 1922 – 1926, adica tocmai in perioada asezarii noului edificiu administrativ si financiaro-fiscal al României, si poarta pecetea conceptiilor social-politice si economico-financiare ale reprezentantilor partidului liberal, aflat la putere in urma victoriei burgheziei Vechiului Regat asupra burgheziei ardelene. Legat de acest aspect, intreb si eu, cum ne va afecta acest fenomen al descentralizari in viitor ?, analizând modelul aplicat in Franta, in speranta ca ne vom limpezi, dezbat aceasta tema astazi.

Trecut si prezent
Institutiile financiare de stat, existente in noile provincii, din aceea perioada, fiind construite dupa acelasi model, legislatia tarilor capitaliste apusene si, in primul rind, a Frantei, care a constituit sursa de inspiratie pentru cei ce-au ridicat edificiul administrativ al Vechiului Regat.
In pofida reputatiei anterioare binemeritate a Frantei ca un stat extrem de centralizat, in ultimele doua decenii au fost transferate numeroase responsabilitati catre guvernele locale si regionale, asa numitele judete, municipii, orase, comune si sate de la noi. Procesul nu a fost unul simplu. Numarul extrem de mare de municipalitati foarte mici, a facut dificila implementarea politicilor economiei de scara, iar masurile adoptate pentru remedierea acestei situatii au avut doar un succes partial.
Competentele au fost adesea impartite intre nivelele de guvernare, reducând responsabilizarea iar Statul a conservat un grad fara indoiala prea ridicat si inutil de prerogative. Principalele provocari, de altfel dificile, constau in reorganizarea sistemului pentru a evita suprapunerea competentelor si imbunatatirea transparentei si a responsabilitatilor finantelor publice locale.
Decentralizarea a fost realizata in doua etape principale. Prima a avut loc la inceputul anilor 1980 si a implementat in mod efectiv descentralizarea, inclusiv un transfer catre alesii locali a puterilor executive detinute anterior de prefecti, reprezentantii guvernului la nivel local. Regiunile au devenit un nivel oficial de guvernare, si au fost dezvoltate primele “blocuri de puteri”, precum administrarea secundara a scolilor generale si liceelor.
Cea de a doua etapa, inceputa in anul 2003 si care continua si in prezent, vizeaza aprofundarea descentralizarii. Unul din obiectivele sale este clarificarea repartizarii competentelor prin crearea posibilitatii de a desemna un anumit guvern teritorial drept administrator principal pentru un anumit domeniu de responsabilitate. Regiunile trebuie sa detina suprematia in domeniile privind masurile economice pentru intreprinderi si locuri de munca, in timp ce departamentele detin in general conducerea in domenii de asigurare a sanatatii-sociale.
Responsabilitatile din domeniul educatiei sunt extrem de farâmitate, administrarea scolilor primare si generale, precum si personalul tehnic al scolilor, aflându-se in sarcina guvernelor teritoriale, consiliilor locale de la noi, insa personalul educational si programele scolare ramânând sub controlul statului.

Viitorul
In România descentralizarea este doar la inceput de drum prin, Politia Comunitara la nivel de primarii, trasferului compartimentelor de executare silita de la nivelul Administratiei Finantelor Publice catre primarii, respectiv a asistentei medicale spitalicesti, si multe alte intentii.
Conform unui principiu constitutional, in momentul transferarii unei competente, guvernul trebuie sa transfere si resursele bugetare aferente, proportiile ar fi de 50% din impozitele fiscale locale si 35% din subventii de la Stat.
Astfel, autoritatea administrativa locala trebuie sa intervina pentru, sustinerea mediului de afaceri, intretinerea drumurilor, a cladirilor si echipamentelor scolilor primare, asistenta maternala, construirea de locuinte sociale, camine pentru batrâni, finantarea echipamentelor medicale, birouri de turism, monumentelor istorice si altele.
Viorel Craciuneanu
craciuneanu2002@yahoo.co.uk

555×222  MAIA
HerasMed (570 x 90 px)