Kaia 930 x 120

pic

Cine plăteşte concediile medicale în insolvenţă ?

Cine plăteşte concediile medicale în insolvenţă ?

De regulă vă spun sincer nu scriu despre sistemul de sănătate publică doarece există şi medici buni dar şi medici răi şi nu mă văd în măsura să îi caracterizez. S-au de drepturile pacienţilor în calitatea lor de asiguraţi pentru a beneficia de serviciile medicale calificate şi profesionale – datorită fondurilor limitate – de aceea eu consider că fără un sistem de coplată concret şi realist în viitorul apropiat, sistemul nu va supravieţui şi va intra în colaps.

Dar voi căuta soluţii la nemulţumirile unor salariaţii de la S.C. PIC S.A. aflaţi în concediu medical, care nu şi – au primit banii pe acestea.

Situaţia actuală a S.C. PIC S.A.

De aceea mă văd nevoit a semnala anumite aspecte legate de declanşarea proceduri de insolvenţă a acestui “mastodont” care a fost S.C. PIC S.A., ve-ţi zice că nu este o noutate, fiind relatat cu lux de amânunte la momentul respectiv şi de site-ul nostru, precum şi de ziarul “Argeşul”.

În şedinţa publică din data de 16 noiembrie ac. la Tribunalul Comercial Argeş, s-a constatat faptul că la data de 13 noiembrie ac. societatea comercială în cauză a solicitat să fie supusă procedurii generale de insolvenţă, manifestându-se intenţia de a-şi reorganiza activitatea deoarece se află în incapacitate din punctul de vedere financiar. Totodată debitorul a solicitat ca administrarea societăţii comerciale în perioada următoare să fie făcută de SCP LAURANCE DUM IPURL din Piteşti, prin economiştii Dumitrana Laurenţiu, Constantinescu Gabriel şi juristul Motrun Petre.

Analizând probele administrate – judecătorul sindic – a constatat faptul că cererea formulată de debitor S.C. PIC S.A. pentru intrarea în procedura generală a insolvenţei este admisă. Stabilindu-se un termen limită pentru depunerea creanţelor data de 18 ianuarie 2010.

Această societate se caracterizează pe lângă activitatea principală constitând din comerţul în cadrul hipermarketurilor din Piteşti, Brăila, Oradea, Craiova, Călăraşi şi activităţile în domeniul prestărilor de serviciu – sub formă de televiziune, ziaristică şi taximetrei – şi construcţii.

Soluţia problemei

În cazul în care – potrivit Ordonanţei de urgenţă nr. 158 din anul 2005 – angajatorul îşi suspendă temporar activitatea prin: divizare ori fuziune, dizolvare, reorganizare, lichidare, reorganizare judiciară, lichidare judiciară, faliment, drepturile care s-au născut anterior acestor situaţii, se achită din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate de către casele de asigurări de sănătate judeţene.

Având în vedere această situaţie, în vederea preluării la plată din fondul amintit, drepturile ce decurg din concediile şi indemnizaţiile medicale, obligaţia administatorilor judiciari este aceea de a depune la nivelul C.A.S. Argeş – printre altele – a următoarele documente: lista angajaţilor aflaţi în plată de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate; situaţia plăţiilor lunare a drepturilor până la data depunerii documentaţiei; actul legal prin care s-a dispus încetarea raportului de muncă, cu indicarea temeiului legal; actele medicale.

Mai menţionăm că procedura de insolvenţă poate fi deschisă  după ce debitorul nu şi-a plătit datoria faţă de unul sau mai mulţi creditori de mai mult de 30 de zile de la scadenţă. Valoarea minimă a creanţei pentru a putea fi introdusă cererea creditorului este de 30.000 lei, iar pentru salariaţi de şase salarii medii pe economie.

Viorel Crăciuneanu

craciuneanu2002@yahoo.co.uk

HerasMed (555 x 222 px)
New Profesional Consult 570×90