930X122 MAIA

isarescu_pit

Clarificări la măsurile guvernamentale actuale

Mergând prin colbul vremurilor de zi cu zi, mă văd nevoit a lua şi eu atitudine la fel ca colegii de la ziarul “Argeşul”şi www.epitesti.ro.

Dacă sectorul privat „suflă” cât de cât uşurat după anunţul de săptămâna trecută al preşedintelui Traian Băsescu – cu privire la pachetul de măsuri de ajustare fiscală incluzând reducerii puternice ale salariilor din sectorul bugetar şi al pensiilor, dar şi reduceri a unor subvenţii şi ajutoare sociale – acum milioane de pensionari aşteaptă cu sufletul la gură să vadă dacă procentul de scădere de 15% se va aplica tuturor pensiilor sau nu.

Guvernatorul Mugur Isărescu, prognozează, o inflaţie de 4,2% până la sfârşitul verii, urmată de o dezinflaţie prelungită la finele anului la preţurile administate şi la cele de consum. România fiind la un punct de cotitură, trebuie să decidă dacă vrea un stat social, cu intervenţii în economie, ceea ce obligă la venituri mai mari.

Cuiul problemei este deficitul bugetar care ar putea ajunge la 10% din PIB, în acest an, soluţia este diminuarea cheltuielilor sociale, curente şi alocarea de bani pentru investiţii.

Referitor la reducerile veniturilor bugetare

Cei mai afectaţi vor fii medicii, profesorii, ceferiştii şi minerii. Se va reflecta ori într-o scădere mai accentuată în unele sectoare, ori în disponibilizări de personal. Scăderea salariului minim pe economie de la 1 iulie va afecta toate veniturile bugetarilor. Salariile vor scădea pentru faptul că, potrivit Legii salarizării unitare, acestea se calculează ca multiplu al minimului brut la nivel naţional.

Referitor la reducerile pensiilor

Între scăderea punctului de pensie, care i-ar afecta pe toţi pensionarii. Cel mai probabil se va stabili un nivel al pensiei sociale minime, sub care nu vor scădea acestea. Pensia minimă garantată este acum de 350 de lei. Dacă se va pune problema reducerii cu 15% a cuantumului fiecărei pensii. Această variantă va crea o inechitate uriaşă. La o pensie de 600 lei reducerea, ar însemna disperarea persoanei în cauză, el nu-şi va mai putea permite nici măcar să-şi cumpere alimentele de strictă necesitate, nu mai vorbim de drepturile la serviciile medicale.

Referitor la reducerea subvenţiilor

Va afecta mai ales sistemul centralizat de încălzire urbană, format din regiile autonome care înghit în fiecare an sute de milioane de euro, la nivel naţional, mai ales din cauza vechimii instalaţiei de distribuţie a energiei termice. În prezent, statul acoperă 45% din preţul combustibilului folosit de producătorii de energie termice. În această vară mai multe CET-uri ar putea să se închidă din cauza datoriilor imense neachitate către furnizorii de utilităţi sau alţi creditori, iar populaţia ar urma să rămînă fără apă caldă, iar la iarnă fără căldură.

Cheltuielile se vor muta dintr-un capitol în altul, iar per ansamblu bugetului general consolidat influenţa va fi cam aceiaşi. Vor creşte tensiunile sociale suplimentare. Mai mult, dacă comparăm cu alocaţia pentru spitale, constatăm că sumele aferente scad mult sub nivelul de îngrijire.

Măsurile amintite se vor concretiza într-o ordonanţă de urgenţă. După acestea, salariaţii şi pensionarii vor da în judecată statul şi vor câştiga, iar acesta va fi nevoit să plătească toate aceste nedreptăţi.

Mă întreb retoric.De ce oare aceste măsurile nu au fost aplicate, o dată cu prima tranşă din împrumutul acordat de FMI ?. Consider că, nu am fi ajuns în această situaţie, fără ieşire. S-au nu cumva este doar o etapă până la mărirea taxei pe valoare adăugată şi a cotei unice a impozitului pe profit, de la data de întâi ianuarie al anului 2011.

Eurial 555 x222
New Profesional Consult 570×90