La sfârşitul săptămânii trecute la congresele USL, candidatul viitor la prezidenţiale Crin Antonescu, liderul PNL a ţinut un discurs avântat. Pentru a fie expresiv şi convingător el a  cerut participanţilor să fie naţionalişti! De asemenea, s-a adresat participanţilor la congresul reunit al USL cu formula camarazi.

Aceste cuvinte au trezit pentru anumiţi comentatori reacţii diverse, unele chiar violente, dacă l-aş menţiona doar pe Vladimir Tismăneanu care a reacţionat printr-un pamflet.

Naţionalismul a fost ideologia oamenilor politici români din secolul al XIX şi începutul secolului XX. Acest lucru era determinat de dezideratele şi aspiraţiile naţionale ale românilor. Naţionalismul este pândit de derapaje, precum iredentism, xenofobie şi chiar antisemitism. Acest lucru a fost dovedit, din păcate, şi de cele întâmplate în perioada respectivă şi mai ales în epoca interbelică.

Crin Antonescu a folosit acest termen pentru a sublinia că PNL este singurul partid parlamentar care mai poartă în titlul său particula Naţional! Fiind partid istoric precum şi PNŢCD, dezideratul naţional era o prioritate în ideologia PNL din trecut.

Este bine oare să fim azi naţionalişti azi?

Atât timp cât a fi naţionalist înseamnă să-ţi iubeşti patria, să fi solidar cu concetăţenii tăi, să lupţi pentru afirmarea ţării tale, să te jertfeşti pentru idealurile naţionale atunci cred că este bine. Cel puţin aşa cred că a transmis Crin Antonescu în discursul său.

Mai complicat este cu cuvântul camarad! De ce?  Pentru că legionarii îl foloseau pentru a se defini ca solidari. Cuvântul vechi românesc pentru a de defini împreună pentru o cauză comună este tovarăş. Mai este un cuvânt în limba română echivalent dar cu conotaţie negativă acela de cârdaş, dar a fi în cârdăşie are în limba română că devii părtaş la un lucru rău. Cuvântul a fost demonetizat şi de limba de lemn a comunismului privind cârdăşia claselor exploatatoare cu anglo-americanii.

Tovarăş este un cuvânt de origine slavă şi asta a fost neşansa lui. Chiar dacă Blaga a scris o poezie numită Veniţi lângă mine tovarăşi! fără să ştie semnificaţia pe care o va avea în vremea comunismului. Tovarişci rusesc a devenit tovarăş pe româneşte şi toţi activişti erau tovarăşi sau tovi, domnii erau doar la puşcărie cum ziceau ei reflectând cu asupra de măsură realitatea anilor ’50. Mai era şi precursoarea geaceului şi ceapeului adică întovărăşirea agricolă, unde nu-ţi pierdeai pământul,  care-l îl va fi cedat succesoarelor de bună voie, reţineai proprietatea, dar de cârdăşeai cu ăilalţi ţărani să acoperi cotele. Doamne ce sinistru sună chestiile astea pentru cei care le-au trăit pe pielea lor!

Neologismul de origine franceză camarad era menit ca alternativă la tovarăş şi se folosea privind mai ales pe cei cu care făceai armata. Că este echivalentul lui tovarăş era dovada formulei la ora de franceză: Bonjour camarade professeur/ Bonjour mes élèves/ Asseyiez vous! sau formula englezească bine cunoscută Comrade Ceaucescu! În toată povestea stă bine doar camaraderia care n-are vreo conotaţie politică negativă, reflectând solidaritatea la bine şi rău.

Cred că este bine să reevaluăm aceste cuvinte să le redăm  semnificaţia originară.

Naţionalismul poate fi curăţat de toate semnificaţiile trecute şi periculoase pentru cei care nu sunt de aceeaşi etnie.

Camarad şi tovarăş pot reveni la înţelesul lor de părtaşi la o întreprindere în scopuri folositoare tuturor.

Cât despre aprehensiunile domnului Tismăneanu despre folosirea acestor cuvinte, domnia sa ar trebui să reflecteze mai mult la comportamentul celui cu care se asociază acum politic. Prin opiniile lui Traian Băsescu acesta se încadrează mult mai confortabil în modelul unuia care ar trebui să trezească temeri şi nedumeriri.

• Distribuie:
• Distribuie
•