Duminica Vamesului si a Fariseului

Duminică, 13 februarie: Sfântul Cuvios Martinian a ales, încă din tinereţe, calea monahismului şi a rugăciunii în pustie. Viaţa sa este un sfat pentru toţi cei care întâmpină şi vor să învingă ispitele. Cuviosul Martinian a colindat pământul şi marea nu ca să nu fie ajuns de ispită, ci ca să arate cât mai multor oameni că voinţa întru Dumnezeu înseamnă călirea omului spre sfinţenie. Într-un moment dat, fiind ispitit, Sfântul Martinian a făcut un foc şi a zis: „De vei putea, Martiniene, să rabzi focul Gheenei, apropie-te de femeie şi săvârşeşte păcatul. Dar cum vei răbda focul cel veşnic, dacă pe acesta nu-l poţi răbda!” Scriptura zilei: Matei 26, 47-75.

Duminica Vamesului si a Fariseului (a 33-a dupa Rusalii)

Iata pentru ce Sfanta Biserica incepe pregatirea noastra cu pilda fariseului. Ca adica, daca dupa trei saptamani incepem timpul de pocainta si infranare, de post si rugaciune, de curatire sufleteasca, pentru a sarbatorii cu adevarat crestineste Sfintele Patimi si Sfanta inviere, cand tot crestinul este dator ca macar atunci sa se invredniceasca sa ia Sfanta Cuminecatura, sa luam aminte, din pilda fariseului, ca toate aceste virtuti: pocainta, in-franarea, postul, rugaciunea, venirea la Sfanta Biserica, impartasirea cu Sfintele Taine, milostenia si orice alte fapte bune vom savarsi in acest timp de pocainta, de nici un folos nu ne vor fi, daca ele vor fi atinse de otrava acestui mare pacat care este mandria. Dumnezeu, mandrilor le sta impotriva. A pus aceasta pilda astazi pentru ca, daca voim sa ne pocaim si sa ne curatim simtirile de toata rautatea si nedrepta-tea, sa incepem curatirea raului de la radacina. Daca radacina, mandria, este secatuita, pomul ei nu mai poate da roade.

Sa dezbracam sufletele si inimile noastre de aceasta haina urata si respingatoare si sa le imbracam in haina cea frumoasa a smereniei, ca sa fim placuti oamenilor, dar mai ales lui Dumnezeu. Caci daca mandria este inceputul tuturor rautatilor, smerenia, dimpotriva, este pamantul binecuvantat de Dumnezeu, din care rasar toate bunatatile. Este aroma dumnezeiasca prin care toate faptele noastre bune, toate virtutile capata adevarata lor valoare si prin smerenie se intareste si se ridica pana la cer vrednicia noastra de crestini adevarati.