Lecţia de economie a lui Crăciuneanu

În ce condiţii datorează impozit nerezidenţii ?

Nerezidentul poate fi orice persoană fizică şi juridică străină, care nu este înregistrată în ţara noastră şi care totuşi are obligaţia de a plăti un impozit aferent unui venit brut realizat. Acesta este tema dezbaterii de astăzi. Pentru a înţelege acest „resort” fiscal ambigu, cum este la noi, la români, vom apela la anumiţi termeni din Codul fiscal.

Sediul permanent

Redevenţa înseamnă anumite plăţii primite în contul folosiri sau concesionări dreptului, fie el de autor asupra unor opere literare, artistice sau ştiinţifice, respectiv de folosire a echipamentului industrial ori comercial, după caz.

Sediul permanent poate fi un loc fix prin care se desfăşoară integral sau parţial activitatea economică de către un nerezident, fie direct, fie printr-un agent dependent. Spre exemplu, un birou, fabrică, magazin, atelier, precum şi o mină, un puţ de ţiţei sau gaze, o carieră sau alte locuri de extracţie a resurselor naturale, un şantier de construcţii, o tarabă în piaţă sau chear un loc de activitate ce poate fi situat într-o clădirea a unei alte societăţi, dar cu obligaţia ca activitatea economică în cauză, să dureze mai mult de şase luni.

Un angajat al unei societăţi ce desfăşoară activităţii înscrise în obiectul firmei analizate, pe o perioadă lungă de timp, şi cu utilizarea unui birou în sediul alte societăţi, în baza unui contract de închiriere, va constitui un sediu permanent. Spre exemplu, un zugrav care, timp de doi ani, desfăşoară activităţii specifice trei zile pe săptămână, într-o clădire cu multe birouri, aparţinând clientului principal, constituie un sediu permanent.

Se consideră faptul că există un singur loc de activitate atunci când o anumită locaţie, poate fi identificată ca formând un tot unitar din punct de vedere comercial şi geografic. Acest principiu, poate fi ilustrat prin exemplu. Un “hotel de birouri” în care o firmă de consultanţă închiriază în mod regulat spaţiile disponibile, sau o stradă pietonală, o piaţă deschisă sau un târg în care îşi fixează standul un comerciant.

Sediul permanent va înceta să existe odată cu renunţarea la locul fix de activitate sau cu încetarea oricărei activităţi desfăşurate prin acesta. Spre exemplu, finalizarea tranzacţiilor curente, întreţinerea şi repararea utilajelor respective.

Impozitul datorat

Veniturile impozabile obţinute în ţara noastră, indiferent dacă acestea sunt primite în România sau în străinătate, se clasifică în: dividende de la o persoană juridică română, dobânzi de la un rezident sau nerezident care au un sediu permanent în România, venituri din servicii de management, consultanţă şi transport internaţional, venituri sub formă de remuneraţii primite de nerezidenţi ce au calitatea de administrator, fondator sau membru al consiliului de administraţie al unei persoane juridice române, venituri din profesii independente de doctor, avocat, inginer, dentist, arhitect, auditor şi alte profesii similare.

Dar identificăm, cum este normal, şi venituri ce nu sunt impozitate potrivit speţei analizate, cum ar fi veniturile, unui nerezident, care sunt atribuite unui sediu permanent în România, ale unei persoane fizice nerezidente, sub aspectul închirierii proprietăţilor imobiliare şi obţinute de nerezidenţi dintr-o asociere cu o microîntreprindere.

Impozitul datorat se calculează prin aplicarea următoarelor cote: 10% pentru veniturile din dobânzi şi redevenţe, dacă beneficiarul efectiv al acestor venituri este o persoană juridică rezidentă într-un stat membru al Uniunii Europene, cu condiţia să deţină 25% din numărul titlurilor de participare, pe o perioadă neîntreruptă de cel puţin doi ani, 10% pentru dividendele plătite de o firmă cu capital autohton, unei persoane juridice rezidente, 20% pentru veniturile obţinute din jocuri de noroc, 16% în cazul oricăror altor venituri obţinute din România.

Impozitul se reţine în momentul plăţii venitului şi se virează  la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare, la cursul de schimb al pieţei valutare, comunicat de Banca Naţională a României.

Certificatul de rezidenţă

În cazul dividendelor distribuite, dar care nu au fost plătite acţionarilor sau asociaţilor până la sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale, impozitul se declară şi se plăteşte până la data de 31 decembrie a anului următor.

Cota de impozit ce se aplică venitului impozabil obţinut de contribuabil din România nu poate depăşi cota de impozit, prevăzută în convenţia de evitare a dublei impuneri, aplicându-se în acest caz procentul cel mai favorabil.

Pentru aplicarea prevederilor convenţiei de evitare a dublei impuneri nerezidentul are obligaţia de a prezenta plătitorului de venit, în momentul realizării venitului, certificatul de rezidenţă fiscală fiind eliberat de către autoritatea competentă din statul său de rezidenţă. Acesta este valabil şi în primele şaizeci de zile calendaristice din anul următor, cu excepţia situaţiei în care se schimbă condiţiile de rezidenţă.

Plătitorii de venituri au obligaţia să reţină la sursă impozitul pentru veniturile obţinute de contribuabili din România şi trebuie să depună o declaraţie la autoritatea fiscală competentă până la data de 28, respectiv 29 februarie inclusiv a anului următor celui pentru care s-a plătit impozitul respectiv.

Următorul articol va avea ca temă „Cât de actuală este descentralizarea ?”

Viorel Crăciuneanu

craciuneanu2002@yahoo.co.uk

• Distribuie:
• Distribuie
•