pizzeria sapori  930 122

duster_rosu

Interviu cu Constantin Stroe despre Duster

Interviu domnului Constantin Stroe vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al S.C. Automobile Dacia S.A.

Cum s-a ajuns la necesitatea lansări pe piaţa românească a prototipului Dacia Duster 4×4. De ce acum, când suntem în recesiune şi puterea de cumpărare este diminuată ?

Mai întâi o mică corecţie, nu a fost lansat un prototip ci un autoturism de serie. Pentru cine a lucrat în industria de automobile, există o diferenţă clară între un prototip şi produsele care sunt lansate pe piaţă. Acestea din urmă înglobează toate îmbunătăţirile care au fost aduse produsului în perioada testării prototipurilor.

Revin la întrebare, lansarea comercială a unui produs nou cum este Dusterul, este planificată şi bugetată cu multă vreme înainte de a începe producţia de serie. Lansările se înscriu într-un program ale cărui jaloane în timp sunt fixate nu în funcţie de evoluţiile conjuncturale ale pieţelor, ci de calendarul pentru lansarea preseriei, a seriei de fabricaţie, pentru acordul de fabricaţie şi cel comercial, date care sunt planificate încă de la demararea proiectului şi, de regulă, sunt respectate cu exactitate. Aşa dar se ştia demult, chiar înainte de apariţia crizei, că lansarea mondială a Dusterului va fi făcută la Salonul de la Geneva, iar ceea din România va avea loc la data de 18 martie ac. Oricare ar fi condiţiile economice şi de piaţă, lansarea unui produs nou cu atuuri decisive în materie de preţ cum are Dusterul, dinamizează cererea şi aceasta este cu atât mai benefică când are loc într-o perioadă când piaţa lâncezeşte, cum este perioada actuală în România. Ar fi, probabil, mai puţin benefică pentru un constructor lansarea unui model de mare lux în această conjunctură.stroe

Calendarul internaţional de lansări ale Dusterului va continua în alte ţări, pe măsura creşterii cadenţei de fabricaţie, dar consider că lansarea în România a acestei noi Dacii, imediat după lansarea mondială, constituie un fel de omagiu pe care Grupul Renault îl aduce României, ţara unde a început producţia, şi uzinei de la Mioveni, ceea care rămâne “uzina pilot” a fabricaţiei mondiale a Dusterului.

Ce impact economic consideraţi că va avea pe piaţa românească -atât pe orizontală cât şi pe verticală- a acestui produs. Dar asupra forţei de muncă argeşene, mai ales în condiţiile procentului de 10% al şomajului preconizat pentru acest an la nivel naţional ?

Cota de piaţă a SUV-urilor în România este de 6-7%, potenţialul de piaţă situându-se undeva aproape de 20.000 de unităţi pe an, într-o perioadă cvasinormală cum a fost anul 2008. Dusterul va urca această pondere cu câteva procente pentru că, prin preţ şi performanţă, are o adresabilitate mult mai mare decât oricare altul dintre concurenţii săi. În funcţie de evoluţia cererii internaţionale, Dacia poate duce, într-o primă etapă, fabricaţia de SUV-uri la 25% din capacitatea sa.

Nu mai putem vorbi la lansarea Dusterului de un impact economic în perimetrul argeşean. Cum bine se observă, evoluţia Daciei este foarte dinamică, cu lansări de produse noi, puneri în funcţiune de capacităţi noi şi alte premiere industriale. Această serie de evenimente pozitive ţin de progresul continu al Daciei, ceea ce reprezintă pentru o companie cu o astfel de anvergură, miza cea mai importantă. Dusterul va asigura păstrarea cadenţei de fabricaţie în uzină la capacitatea maximă, şi în planul furnizorilor, menţinerea cererii de componente la nivelul cel mai ridicat. Nu sunt multe locuri în lume la ora actuală unde se întâmplă astfel de lucruri în perioada actuală de criză. Cei 35.000 de salariaţi din industria auto, cât numără Argeşul, pot fi recunoscători Daciei pentru că susţine această situaţie privilegiată într-o perioadă de criză.

Va influnţa pozitiv acastă investiţie de 290 de milioane de euro atât la tranzacţionarea acţiunilor la Bursa de Valori Bucureşti, ţinând cont de faptul că nivelul unei acţiuni a ajuns la 830 lei ?

Nu-mi dau seama. Probabil că efecte indirecte vor exista.

Luând în calcul faptul că Loganului se produce în Rusia, India, Iran, Maroc, Brazilia, Columbia şi România. Dacia Duster 4×4 pe ce pieţe este preconizat a se produce şi implicit comercializa ?

Cu Dusterul Grupul Renault continuă vocaţia strategică inaugurată cu Loganul la Dacia, este o maşină “internaţională” care se adresează clienţilor cu posibilităţi materiale de la cele medii la cele modeste şi care aspiră la libertate de mişcare în condiţii rezonabile de performanţă, confort şi siguranţă. Tronsonul acesta al cererii este în creştere – în ţările avansate economic – dar are deja dimensiuni considerabile în cele emergente. În aceste condiţii pieţele predilecte pentru Duster vor fi, Brazilia, Rusia, Iran, India şi probabil China. În 2012 va începe vânzarea lui în Marea Britanie, ceea ce este o noutate pentru Dacia. Capacităţile de producţie vor putea fi instalate în diferite alte locaţii globale, dar uzina pilot va rămâne Dacia.

Ce sfat îl puteţi da oamenilor de afaceri argeşeni, pentru a ieşi cu bine din criză ?

Este aproape imposibil să dai sfaturi generice despre cum se poate ieşi din criză unor oameni care-şi cunosc bine perimetrele de acţiune şi de relaţionare. De un lucru sunt sigur, şi pe acesta doresc să-l împărtăşesc, după criză competiţia va fi mult mai puternică sub semnul globalizării, decât ceea ce am cunoscut până acum. A supravieţui crizei şi a rămâne în competiţia internaţională după criză reprezintă, două provocări de inteligenţă economică şi de echilibru, cărora sper să le răspundem în modul cel mai adecvat cu putinţă.

Dacă mai aveţi ceva de adăugat cu referire la acest eveniment de importanţă naţională şi internaţională ?

Da. Am participat la lansarea Dusterului la Salonul de la Geneva. Acesta a fost una dintre “vedetele“ cele mai căutate de ziariştii auto, de dealeri, de importatori.

Am adresat întrebarea unui grup de dealeri sud-asiatici. Când ar fi optim să prezentaţi Dusterul în show-room-urile voastre ?

Au răspuns într-un glas. Chiar de mâine !

Am simţit atunci satisfacţia – lucrului bine făcut – şi faptul că mi-am adus şi eu o mică contribuţie la supravieţuirea Daciei şi la lansarea ei pe un drum de succes.

Vă  mulţumesc pentru timpul acordat.

Viorel Crăciuneanu

craciuneanu2002@yahoo.co.uk


[555x222px]Joia-_pentru-copii_epitesti
eurial 570×90