930×122-epitesti PNL

centrul cultural pitești

La Centrul Cultural Pitești, noi evenimente cultural – educative și de dezvoltare personală

Centrul Cultural Pitești organizează, în perioada 30 mai – 3 iunie 2022, noi evenimente cultural-educative și de dezvoltare personală, care pot fi urmărite online, pe pagina oficială de Facebook a instituției, și pe site-ul oficial (www.centrul-cultural-pitesti.ro), acțiuni la care publicul are acces în limita locurilor disponibile:

Citiți și: Pitești. Urmează o săptămână plină de evenimente captivante

Dialogul cu tema ,, Succesul nu este un accident” , în cadrul proiectului “Întâlniri culturale”, coordonat de scriitoarea Silvia Giurgiu, luni, 30 mai, de la ora 15.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“Invitata noii ediții a <Întâlnirilor culturale> va fi scriitoarea Maria Vaida din Cluj-Napoca. Vom aborda teme legate de literatură, critică literară, cultură și valoarea incontestabilă a raporturilor interumane. O discuție interesantă, care garantează calitatea timpului petrecut împreună”, spune Silvia Giurgiu.

Citiți și: Pitești: Se pregătesc evenimente de mare interes în Centru! Oamenii sunt așteptați

Recitalul de catrene sub genericul “De-o vreme, tot mai plin de umbre golul”, susținut de scriitoarea și traducătoarea Paula Romanescu, eveniment care se va desfășura marți, 31 mai, de la ora 14.30, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

“Catrenul – esenţă rară de poezie pură, a traversat milenii. Sappho l-a cultivat în Lesbosul din ţara ei de înaltă artă, cultură şi civilizaţie prin secolul al VII-lea de până la ivirea lui Hristos. Khayyam l-a şlefuit în legea lui în Persia cea de poveste în urmă cu o mie de ani, apoi, o, mai apoi memoria omenirii l-a păstrat întru înnobilare de gând şi înflorire de suflet, fiindcă, da!, catrenul este înţelepciune cântătoare, bijuterie lirică”, spune Paula Romanescu.

Spectacolul de teatru pentru copii “Hai hui printre stele”, susținut de Trupa de teatru LUDICUS, eveniment care va avea loc marți, 31 mai, de la ora 19.00, la Teatrul “Alexandru Davila”. Evenimentul, dedicat Zilei Internaționale a Copilului, este organizat de Primăria Municipiului Pitești, prin Centrul Cultural Pitești, în colaborare cu Teatrul „Alexandru Davila” și Trupa de Teatru LUDICUS.

Intrarea este gratuită și se face pe bază de invitații, care pot fi ridicate de la Teatrul “Alexandru Davila”.

Spectacolul muzical-artistic sub genericul „1 IUNIE, ZIUA VESELIEI”, care va avea loc miercuri, 1 iunie, între orele 10.00 – 12.00, în Parcul „Lunca Argeșului”.

Evenimentul va cuprinde recitaluri de muzică folk-pop, susținute de grupul Folk P620 (coordonator Andrei Bulf), cântece și dansuri muntenești, oferite de Ansamblul Folcloric de Copii ZAVAIDOC (coordonator prof. de canto popular Valentin Grigorescu) și reprezentații de dans sportiv, susținute de copii și tineri de la Clubul TOTAL DANCE (coordonator coregraful Alfred Schieb). Spectacolul, dedicat Zilei Internaționale a Copilului, este organizat de Primăria Municipiului Pitești, prin Centrul Cultural Pitești.

Recital de poezie și dialog tematic cu tema „De-aș avea aripi să zbor…”, în cadrul proiectului „Aveți Cuvântul”, coordonat de publicistul Valentin Uruc, având-o invitată pe poeta și artistul plastic Loreta Din, joi, 2 iunie, de la ora 15.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

„Voi oferi un medalion de poezii ce îndeamnă la visare, dorință și speranță. Nimic nu este mai frumos decât iubirea. Iubirea pe care o descriu folosindu-mă de toate mijloacele pentru a o exprima în diferite ipostaze, trăiri și simțiri”, spune Loreta Din.

Dezbaterea cu tema „George Călinescu. Iubirea ca poezie”, în cadrul proiectului cultural-educativ sub genericul „Mari iubiri ale literaturii române”, coordonat de poeta și profesoara de limba și literatura română/engleză Raluca Hana Sandu, eveniment care se va desfășura joi, 2 iunie, de la ora 17.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

„La ediția din luna iunie a proiectului <Mari iubiri ale literaturii române> voi aduce în prim-plan un scriitor carismatic, cu un destin sinuos și interesant, ce s-a impus mai întâi în domeniul criticii literare: George Călinescu.

Cine a fost de fapt profesorul și criticul George Călinescu? De ce l-a inspirat literatura balzaciană și nu alt gen? Ce tipologii feminine atrăgea și care erau calitățile care îl puneau în evidență în societate ?

Ce legătură există între destinul său și cel al eroilor din romanele <Cartea nunții> sau <Enigma Otiliei>? Mi-am propus să găsesc răspunsuri la toate aceste întrebări și la multe altele, la fel de interesante.

Dragostea de tinerețe, fericirea, surâsul primei zbateri de gene și îndrăgostirea în cele mai calde și inocente faze ale ei primesc în aceste opere ale lui Călinescu valențe unice, romantice și speciale.

Vom discuta despre iubire ca mijloc mercantil de obținere a unor beneficii sociale (<Enigma Otiliei>) sau despre iubirea de tinerețe, văzută ca splendidă uniune a sufletelor ce stă la baza căsătoriei (<Cartea nunții>), încercând să pătrundem în esența feminismului și a sensibilității călinesciene, dincolo de balzacianism sau de pragmatismul scrierilor sale…

Altfel spus, proiectul nostru își propune să descopere poezia din spatele celor mai serioase gânduri și portrete din romanele călinesciene, a celor mai adânci decizii de viață…

Vă aștept cu drag, alături de invitații mei, cu subiecte incitante, joi, 2 iunie 2022, de la ora 17,00, la o nouă ediție de suflet a proiectului <Mari iubiri ale literaturii române>, în sala Ars Nova a Centrului Cultural Pitești!”, spune Raluca Hana Sandu.

Recitalul muzical intitulat „Spre solstițiu, cu suflet de copil!”, susținut de Trupa „Andrei&Adrian Tase”, vineri, 3 iunie, de la ora 12.00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții.

„Vom interpreta melodiile: <O lume minunată>, <Ghiță>, <Can t stop the feeling>, <The other side> și alte piese iubite de copii și mai ales de copilul din noi”, informează Andrei și Adrian Tase.

 

Kaia 555×222
570×90-epitesti PNL